Membrii PPDA şi PAS au avut o întâlnire cu locuitorii oraşului Soroca; Oamenii spun că susţin candidatul unic la prezidenţiale
Îşi doresc o nouă clasă politică, spun că Maia Sandu este o femeie puternică şi capabilă să schimbe lucrurile în ţară şi că vor susţine până la capăt candidatul comun al forţelor antioligarhice la prezidenţiale. Asta au declarat mai mulţi locuitori din oraşul Soroca, dar şi din satul Vasilcău la o întâlnire cu membrii PAS şi PPDA.
Mai mult, oamenii au apreciat gestul lui Andrei Năstase de a se retrage din cursă şi susţin că este un pas politic matur demn de toată admiraţia.
Locuitorii oraşului Soroca au menţionat că susţin candidatul unic la prezidenţiale, Maia Sandu, şi spun că această iniţiativă este singura şansă de a scoate ţara din captivitate.
Şi locuitorii satului Vasilcău din raionul Soroca au spus că trebuie să se unească şi să sprijine candidatul comun, astfel ca în turul doi să poată obţine victoria
Maia Sandu este candidatul comun al PPDA, PAS şi PLDM la alegerile din 30 octombrie. Conducerea PPDA i-a solicitat liderului PAS să-şi asume punctele prioritare din programul prezidenţial al lui Andrei Năstase pentru primul an de activitate, construit în baza revendicărilor populare enunţate de cetăţeni la protestele organizate de Platforma DA.
Sursa:jurnal.md