Mesaj cifrat din Univers, de Vasile NĂSTASE
MOTO: “Ofensiva împotriva sistemului
Valeriu Streleț, vicepreședinte PLDM
Ieri omenirea a încremenit! Un semnal cifrat, de undeva din Univers, bîntuie Pămîntul. Savanții de la NASA au fost de urgență rechemați în laboratoare, însuși președintele aflat la Camp David și-a anulat turneul din Orientul apropiat și a decis să constituie un stat major în vederea decriptării mesajului buclucaș. Prima acțiune a fost finalizată cu succes, semnalul a fost reperat în partea estică a Europei, undeva între Ucraina și România.
Unul dintre specialiștii principali ai Agenției Spațiale Americane a prezentat primele indicii ale mesajului interspațial, din care reiese că acesta a fost transmis de undeva din constelația Săgetătorului. Semnalul capturat de stațiile de interceptare din Europa a fost transmis duminică noaptea peste ocean și abia acum presa a obținut primele informații despre conținutul propriu-zis al mesajului celest. Iată, așadar, suntem contemporanii primului mesaj captat de omenire, după sute și milioane de ani, dintr-o constelație organizată, se pare, în baza unei oligarhii constituționale, ceea ce înseamnă că de acum încolo putem constata fără drept de tăgadă că nu suntem singuri în Univers…
Agențiile de presă au înconjurat NASA și așteaptă primele deducții și decriptări a mesajului cosmic.
Pînă la această oră s-a stabilit cu certitudine că mesajul din constelația Săgetătorului comportă informații despre structura societății de acolo, una oligarhică în care persistă o justiție controlată și selectivă, cu procurori și mascați care acționează la comandă. Și nu la comanda oricui, ci a unui patron bine identificat, cum ar fi la noi Plahotniuc, cu judecători subordonați politic, cum ar fi la noi Poalelungi, Pleșca, Sternioală, Druță,Bivol, Orîndaș, Micu, ceilalți judecători raider, care dau verdicte făcând abstracție de lege. De asemenea, s-a constatat că, acolo, sus, a avut loc o ofensivă împotriva patronului-faraon, însă aceasta a fost prost pregătită, declanșată în pripă și înăbușită în sînge de către armata de mascați a oligarhiei. Și aici am putea găsi similitudini, dar să nu ne grăbim să tragem concluzii pripite pînă nu avem toate datele decriptării!
Primim chiar acum o informație de ultimă secundă de la NASA prin care ni se comunică că, conform mesajului extraterestru, revolta a fost declanșată de către un anume partid de culoarea buraticului (să aibă și ei un PLDM al lor?) căruia, deși i s-a dat la bot, a reușit să scoată în evidență toată perversitatea justiției extraterestre. Măcar o mică alinare au obținut sărmanii revoluționari! O precizare demnă de reținut pentru a înțelege cît de perversă, sîngeroasă și răzbunătoare este civilizația descoperită în aceste ore istorice pentru întreaga omenire, dar și ce pericol de moarte comportă, după ce a luat legătura cu micuța noastră planetă…
Din păcate, nu toate elementele mesajului au fost descifrate. Specialiștii NASA încearcă cu orice preț să afle ce o fi însemnînd acest “început de reformare a justiției,” ce sens comportă și cu ce sistem planetar poate fi comparat, mai ales că sintagma “cam strîmb” le dă o mare bătaie de cap în aflarea unghiului de înclinație senzorială a justiției interspațiale. În aceste clipe se depun eforturi uriașe pentru a se înțelege“circumstanțele ezitării în a fi mai incisivi,” ceea ce ar însemna că cei care au declanșat ofensiva fie sunt fără dinți, fie în general noua civilizație se confruntă cu o criză generală de medici dentiști. Se pare însă că răzmerița verde s-a lăsat pînă la urmă cu pace, „în numele păstrării unui echilibru fragil în cadrul coaliției de guvernare”. Exact ca la noi, după ce Filat a fost șantajat de Plahotniuc și i s-a arătat ceva ce ar fi putut să fie arătat și maselor largi de oameni ai muncii, acesta și-a făcut transplant nu doar de podoabă capilară, ci și de incisivi, în numele păstrării unui echilibru fragil în cadrul coaliției de guvernare… Ca să vezi cum sunt extratereștrii ăștia, după ce încep ofensiva pe viață și pe moarte contra unui patron oligarhic, cum ar fi la noi Plahotniuc, după ce dau cu nasul în “toată perversitatea justiției controlate și selective, cu procurori şi mascați care acționează la comandă, la comanda patronului”, se spală pe față de posacă și împreună cu dușmanul de moarte creează o alianță fragilă de guvernare în numele unei perversități scoase la iveală în toiul ofensivei împotriva sistemului oligarhic! Exact ca la noi, doar că aici cauza e și mai “nobilă”, e legată de integrarea părților beligerante în Uniunea Europeană, cu “toată perversitatea justiţiei controlate şi selective, cu procurori şi mascaţi care acționează la comandă, la comanda patronului, cu judecători subordonați politic care dau verdicte făcând abstracție de lege.”
Însă de departe cel mai ezoteric element al mesajului, care ar putea constitui cheia întregului semnal extraterestru, e combinația dintre trei litere și anume C, N și A, indescifrabil în combinația CNA. Orice legătură cu CNA-ul lui Chetraru și Zumbreanu de la partidul democrat poate fi
Important e altceva. În sfîrșit am aflat că nu suntem singuri în Univers, de acum încolo vom fi în stare să descifrăm mesajele extratereștrilor de culoarea buraticului…