Mesajul Americii de ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

Imagine implicită

TricolorulÎnsărcinatul cu afaceri al SUA, Dean Thompson, transmite de 1 Decembrie un mesaj video în limba română, în care îi felicită pe români, în numele preşedintelui Barack Obama şi al secretarului de Stat John Kerry, de ziua Marii Uniri, precizând că e „mândru” să numească România aliat şi prieten al SUA.

„În numele preşedintelui Obama, al secretarului de stat Kerry şi al poporului american, daţi-mi voie să vă felicit de ziua Marii Uniri. Acum nouăzeci şi şase de ani, românii s-au unit pentru a crea un stat democratic ce garanta egalitatea tuturor naţionalităţilor şi religiilor şi proteja libertatea presei, libertatea de asociere şi libertatea de exprimare. În această zi îi cinstim pe acei lideri vizionari şi îi aplaudăm pe cei care continuă să apere aceste libertăţi fundamentale, să consolideze democraţia şi să celebreze diversitatea din România”, spune Dean Thompson, în mesajul video transmis în limba română.
Diplomatul american afirmă că SUA sunt „recunoscătoare pentru contribuţiile semnificative ale României la securitatea regională şi mondială”.
„În calitate de aliaţi NATO, stăm alături în Afganistan, desfăşurăm antrenamente militare comune şi colaborăm la bazele militare din Deveselu şi Mihail Kogălniceanu. Împreună îi protejăm pe cetăţenii noştri de criminalitatea internaţională şi de terorişti prin intermediul cooperării dintre instituţiile noastre de apărare a legii”, precizează Thompson.
Şi secretarul de Stat american, John Kerry, a transmis românilor un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Naţionale, în numele preşedintelui Barack Obama şi al poporului american, se arată într-un comunicat publicat vineri pe site-ul Departamentului de Stat.
„În numele preşedintelui Obama şi al poporului american, îi felicit pe toţi românii cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale la 1 Decembrie”, afirmă Kerry în comunicat.
„În urmă cu 96 de ani, poporul român a creat o democraţie care a garantat egalitate pentru toate naţionalităţile şi religiile şi a protejat libertatea presei, (libertatea) de asociere şi de exprimare. Aducem omagiu acelor lideri vizionari şi îi aplaudăm pe toţi cei care continuă să apere aceste drepturi fundamentale şi să consolideze democraţia, statul de drept şi diversitatea naţională”, continuă şeful diplomaţiei americane.
„Statele Unite sunt recunoscătoare României pentru parteneriatul puternic privind provocările regionale şi globale de securitate. În calitate de aliaţi NATO, soldaţii noştri servesc împreună în Afganistan. Ei efectuează exerciţii militare comune de antrenament. Şi colaborează la baze militare din ţara dumneavoastră ca Deveselu şi Mihail Kogălniceanu”, adaugă secretarul de Stat american, precizând că doreşte „consolidarea parteneriatului strategic pentru mulţi ani de acum încolo”.

Sursa: realitatea.net