Mesajul unui fost președinte albanez pentru RM: Reformați justiţia

Imagine postare

Succesele Republicii Moldova pe calea integrării europene depind în mare parte de modul în care va fi implementată reforma în domeniul justiției și contracarat fenomenul corupției, declară într-un interviu pentru Europa Liberă, Rexhep Meidani, preşedinte al Albaniei între 1997-2002.

„În calea sa de apropiere de UE, Republica Moldova trebuie să întreprindă un şir de reforme, iar lupta împotriva corupţiei este printre cele mai importante. La fel, politicile statului trebuie orientate spre beneficiul cetăţeanului. Autorităţile trebuie să ia în serios opiniile şi aprecierile societăţii civile privind modul în care se desfăşoară reformele din justiţie sau cele îndreptate împotriva corupţiei”, a specificat Rexhep Meidani.

În aceste condiții, fostul președinte al Albaniei a transmis un mesaj clar guvernanților Republicii Moldova. „Să continue calea de integrare în UE, să-şi aplece urechea la nevoile oamenilor, să consolideze capacitatea structurilor de stat şi, în particular, să reformeze sistemul de justiţie, care este unul foarte important pentru orice ţară, mai ales atunci când vorbim despre semnarea Acordului de Asociere şi despre dorinţa investitorilor străini de a veni în ţara Dvs. Suntem economii mici, prin urmare avem nevoie de investiţii din afară, însă ca aceste investiţii să nu întârzie, este necesar un sistem de justiţie mult mai bun şi o luptă mai fermă împotriva corupţiei. Aceste reforme vor îmbunătăți viaţa oamenilor şi vor consolida economia Republicii Moldova”, a precizat Rexhep Meidani.

Amintim că zilele acestea, fostul președinte al Albaniei a efectuat o vizită oficială la Chișinău alături de ex-președinți ai Poloniei și Serbiei.

sursa: jurnal.md