Michalko: Anularea votului din Chișinău a afectat considerabil democrația; Vom monitoriza atent consecințele sistemului mixt

Imagine postare

Invalidarea alegerilor din Chișinău au afectat considerabil procesul democratic din Republica Moldova. La următoarele alegeri parlamentare, UE și alți parteneri internaționali vor monitoriza cu atenție consecințele noului sistem electoral.

Sunt declarațiile ambasadorului Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, făcute în cadrul unui interviu pentru Glia Drochiană.

Ambasadorul european a menționat că la Chișinău este nevoie de voință politică pentru o dezvoltare democratică.

„Abateri precum invalidarea alegerilor din Chișinău au afectat considerabil procesul democratic din Republica Moldova. În domeniul justiției, Guvernul Republicii Moldova și-a asumat o serie de angajamente în baza Acordului de Asociere, Agendei de Asociere și a Memorandumului, însă nivelul de implementare al legislației în Republica Moldova rămâne a fi în continuare scăzut. Acestea sunt doar câteva exemple de domenii prioritare în dialogul nostru politic, alături de protecția drepturilor omului și combaterea corupției, precum și investigația minuțioasă și credibilă a fraudei bancare. Realizarea unui nivel bun al dezvoltării democratice necesită, în primul rând, voință politică, dar și condiții favorabile, cum ar fi implicarea societății, contextul regional favorabil, o dezvoltare socio-economică mai bună și un angajament pe termen mediu și lung. Dar la această etapă, considerăm că voința politică prevalează”, a argumentat Peter Michalko.

Ambasadorul european a accentuat, în context, că la următoarele alegeri parlamentare, UE și alți parteneri internaționali vor monitoriza cu atenție consecințele noului sistem electoral în timpul procesului electoral, inclusiv, în timpul campaniei, în ziua alegerilor și în perioada ulterioară, cu privire la impactul lor asupra democrației, în general, și cu privire la sistemul pluripartit, în special.

Peter Michalko a fost solicitat să comenteze referendumul inițiat de PD și organizat în ziua alegerilor parlamentare din 24 februarie.

„Vreau să reiterez poziția noastră cu privire la mecanismele democratice electorale și la sistemul pluripartit: acestea sunt esențiale pentru dezvoltarea relațiilor UE-Moldova. Prin urmare, schimbările în aceste domenii ar trebui să aibă loc numai după o largă consultare publică și un anumit grad de consens în rândul forțelor politice și al societății”, a spus ambasadorul UE.

UE regretă că principalele recomandări ale Comisiei de la Veneția și ale Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa/Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului nu au fost respectate în domeniul electoral, a adăugat Peter Michalko.

„Așadar, așteptăm de la autoritățile moldovenești ca valorile incluse în Acordul de Asociere să fie pe deplin respectate. Acesta este un angajament față de partenerii europeni, dar, în primul rând, față de cetățenii Republicii Moldova. În acest sens, este nevoie de o mai mare implementare în ceea ce privește statul de drept și respectarea standardelor democratice”, a mai spus șeful Delegației UE la Chișinău.

Sursa:jurnal.md