Migrația în Rusia va fi posibilă în baza invitației
Federația Rusă face modificări în regulamentul pentru migranți. Cetățenii statelor din spațiul CSI vor putea trece frontiera rușilor în baza unei invitații, fapt care ar permite gestionarea eficientă a fluxului de expatrioți, transmite Serviciului Federal de Migrație al Rusiei
Noul sistem ar putea fi introdus pentru statele care migrează cel mai mult în Rusia, informează directorul Serviciului Federal de Migrație al Rusiei, Konstantin Romodanovski. Sursa citată anunță că ar putea crește și amenzile pentru nerespectarea termenului de ședere în spațiul rusesc, care actualmente variază între 50 și 125 de euro.
În prezent, Rusia este populată de 10, 8 milioane de migranți, dintre care 317 500 au permise de muncă. Cei mai mulți veniți sunt din Republica Moldova, Tadjikistan, Uzbekistan, Vietnam, China și Turcia.
Amintim că în prezent, Federația Rusă nu cere viză pentru intrarea pe teritoriul său. Termenul de ședere este pînă la 90 de zile. La punctul de control frontier al Federaţiei Ruse se completează carta de migrație („Миграционная карта”) şi se prezintă paşaportul.