Mihai Ghimpu mai scoate un as: o nouă sesizare la CC
Liderul liberalilor Mihai Ghimpu se adresează din nou Curții Constituționale. De data aceasta, liberalii cer Curții să se pronunțe asupra constituționalității celor două legi promulgate săptămâna trecută de președintele Nicolae Timofti. Este vorba despre legea nr.110 care stabilește competențele premierului interimar și legea nr. 107 care precizează atribuțiile Guvernului în exercițiu.
În sesizarea semnată de Mihai Ghimpu și Valeriu Munteanu, deputații declară aceste două legi neconstituționale. Potrivit unui comunicat al partidului, prin adoptarea, la 3 mai 2013 a legilor menționate, Parlamentul a încălcat prevederile articolelor 98 și 103 din Constituția Republicii Moldova.
Amintim că pe 3 mai, Parlamentul a adoptat cele două legi cu votul PLDM și PCRM. Aceasta ca urmare a deciziei Curții Constituționale care a hotărât că Vlad Filat, candidatul desemnat atunci la șefia Guvernului, nu are dreptul să mai candideze. Sesizarea a fost depusă atunci tot de Partidul Liberal.
Și deputatul neafiliat Mihai Godea a depus astăzi o sesizare la CC. Godea solicită magistraților să se expună asupra anulării legii privind sistemul electoral mixt. Menționăm că legea semnată de democratul Vladimir Plahotniuc a fost votată de Parlament la pachet cu alte proiecte ce făceau parte din înțelegerile privind noul Guvern. În urma aceleași hotărâri a Curții, PLDM împreună cu PCRM au anulat prin vot toate inițiativele. Și au cerut reluarea negocierilor de la zero.