Mihail Gofman se află într-o vizită în SUA; CNA şi Procuratura Anticorupţie, informate // DOC
Fostul şef-adjunct al Serviciului prevenire şi combatere a spălării banilor din cadrul CNA, Mihail Gofman, se află într-o vizită în Statele Unite. Într-o scrisoare semnată de John Sandweg, reprezentant Frontier Solutions, şi remisă Jurnal.md, se arată că Centrul Naţional Anticorupţie şi Procuratura Anticorupţie au fost informate despre vizita lui Gofman în SUA.
„Firma noastră îl reprezintă pe Mihail Gofman în ceea ce ţine de activitatea sa în curs de desfăşurare cu Guvernul Statelor Unite. Dl Gofman se află în prezent la Washington, unde are întâlniri cu reprezentanţi ai Guvernului SUA cu privire la chestiuni oficiale. Anticipăm că dl Gofman va trebui să se afle în Statele Unite timp de încă o săptămână cel puţin pentru a încheia discuţiile cu aceşti oficiali”, se spune în scrisoarea expediată CNA şi Procuraturii Anticorupţie pe 7 iulie curent.
Potrivit NewsMaker, Gofman a plecat în Statele Unite pentru consultaţii care se referă inclusiv şi la furtul miliardului din sistemul bancar al Republicii Moldva. Întrebat de către jurnalişti dacă consultaţiile se referă şi la furtul miliardului, Gofman a răspuns: „Vizita mea în SUA se referă atât la furtul miliardului şi nu doar”.
Precizăm că Serghei Iaralov, om de încredere al oligarhului Vladimir Plahotniuc, deţine şi cetăţenia SUA. În ultimul timp în presă numele acestuia a fost vehiculat în cadrul dispariţiei miliardului de dolari din rezerva de stat. Mai mulţi analişti şi lideri de opinie au declarat că Iaralov a fost coordonatorul jafului secolului, iar în condiţiile în care acesta deţine şi cetăţenia SUA, organele de resort din America au dreptul şi obligaţia să verifice această crimă internaţională.
John R. Sandweg este fost consilier general al Departamentului Securitate Internă al SUA şi fost director interimar al Serviciului Imigrare al SUA. În calitate de consilier general al Departamentului Securitate Internă, Sandweg a jucat un rol esenţial în politicile departmentului, programele şi eforturile legislative, inclusiv securitatea cibernetică, securitatea frontierelor şi politica de aplicare a legii. John Sandweg este un expert recunoscut pe plan internaţional.
Amintim că Mihail Gofman a făcut recent o serie de dezvăluiri răsunătoare privind jaful din sectorul bancar. Gofman a confirmat existenţa grupului secret, format pe 12 august 2013 prin dispoziţia fostului premier Iurie Leancă privind elucidarea situaţiei din sistemul bancar şi la cele trei bănci, din care au făcut parte mai multe structuri, precum CNPF, CNA, Banca Naţională, Procuratura Generală şi SIS, precizând că el a fost delegat de conducerea CNA în calitate de expert în prevenirea şi combaterea spălărilor de bani.
Totodată, Gofman a declarat că furtul miliardului nu a fost un secret pentru autorităţi, iar despre dispariţia banilor s-a ştiut încă din 2013. Scopul principal al fraudei bancare a fost preluarea controlului asupra rezervelor valutare naţionale, iar în acest proces, toate băncile şi conducerea ţării au acţionat concertat.
Fostul angajat al CNA a mai dezvăluit că procurarea emisiilor bancare au fost mimate, iar banii au circulat prin mai multe companii off shore, după care s-au întors din nou la BEM, spunând că şi despre acest lucru a fost anunţată conducerea ţării. „Grupul respectiv a ajuns la chestii destul de stranii şi bizare legate despre ce se petrecea în sistemul bancar. Dacă vorbim despre Centrul Naţional Anticorupţie, noi am demonstrat că emisia suplimentară de 16 milioane de acţiuni, care se echivalau la 80 de milioane de lei, practic era fictivă.
În comun cu serviciile similare din Noua Zeelandă, din ţările baltice, noi am demonstrat că banii cu care s-au procurat emisiile suplimentare aparţin tot Băncii de Economii. A fost un împrumut acordat din care urma să se cumpere tehnică de calcul şi birotică, după care urma să fie importată în Republica Moldova. Tehnica de calcul nu a apărut în Republica Moldova, însă suma aceasta a circulat prin câteva companii off shore ca până la urmă să fie plasată ca depozite înapoi la BEM. Acest lucru a fost demonstrat la sfârşitul lui august – începutul lui septembrie 2013. Informaţia a fost furnizată Procuraturii, dar şi primelor persoane din stat – preşedintelui Parlamentului de atunci, Igor Corman, prim-ministrului Iurie Leancă, Consiliului Suprem de Securitate, secretarului Comisiei pentru Securitate Naţională, Ion Butmalai, şi altor ministere. În 2013 au fost informaţi. Emisia suplimentară a fost anulată de către preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi. O să fie interesantă situaţia când i se va pune pe masă documentele din 2013 că aşa emisie nu a existat şi dumnealui a anulat o emisie, motivând că au fost găsite trei persoane, luate aleatoriu prin piaţă de coordonatorul furtului miliardului, ca să se imite situaţia pentru anularea emisiei respective”, a spus Gofman.
Potrivit lui Gofman, furtul miliardului a fost coordonat de o persoană. Referindu-se la coordonatorul furtului miliardului, invitatul emisiunii a spus că acesta face parte din anturajul oligarhului Vladimir Plahotniuc, dar nu deţine nicio funcţie publică. „Coordonatorul este o persoană din anturajul lui Vladimir Plahotniuc, nu este persoană publică. Am încercat să opresc furtul miliardului încă în 2013, însă a fost cineva la mine şi mi-a spus „ce faci?”. Dar urmează încă un secret pentru coordonatorul furtului miliardului. Căci eu nu am stat degeaba după ce am fost concediat, am adunat informaţii, am comunicat cu multe persoane din afara ţării. Aveţi un pic răbdare, va veni timpul şi veţi cunoaşte numele coordonatorului. Nu cred că a venit momentul să spun numele. Este la libertate şi starea psihologică a acestuia nu este prea adecvată”, a dezvăluit Gofman.
Totodată, fostul angajat al CNA a spus că mai multe persoane care au făcut parte din acest grup au fost intimidate şi forţate să plece din sistem, inclusiv el.
Sursa:jurnal.md