Mihail Saakaşvili a fost REŢINUT la Kiev

Imagine implicită

Update 10:50 // Serviciul de Securitate al Ucrainei a anunţat că Saakaşvili a fost reţinut în cadrul unei cauze penale deschise în temeiul articolului 256 din Codul penal al Ucrainei privind „susţinerea participanţilor la organizaţiile criminale şi ascunderea activităţilor lor criminale”. În viitorul apropiat, anchetatorii intenţionează să-l interogheze, a precizat SBU.

Partidul condus de preşedintele Petro Poroşenko a solicitat ca procurorul general al Ucrainei să vină cu un raport, la ora 16.00, în cadrul şedinţei Radei Supreme.

Update 10:40 // Mikhail Saakaşvili este acuzat de tentativă de răsturnare a puterii de stat, a anunţat avocatul său Pavel Bogomazov. „Saakaşvili este acuzat că a încearcat să răstoarne ordinea constituţională”, a spus apărătorul, citat de Tass.
–––-

Fostul preşedintele al Georgiei, Mihail Saakaşvili, şi ex-guvernator al regiunii Odesa, a fost reţinut la Kiev, informează Tvrain.ru.

Despre aceasta a anunţat deputatul ucrainean Iuri Dereveanko. În timp ce ofiţerii Serviciului de Securitate al Ucrainei făceau percheziţii în apartamentul acestuia, Saakaşvili s-a urcat pe acoperişul blocului unde a şi fost reţinut.

Percheziţiile ar avea legătură cu dosarul finanţării acţiunilor de protest, organizate de partidul lui Saakaşvili la Kiev.

Forţele de ordine ucrainene l-au scos forţat din apartament şi l-au urcat într-o maşină. Zeci de susţinători adunaţi în faţa casei au încercat să blocheze automobilul.

Saakaşvili consideră că autorităţile ucrainene intenţionează să falsifice documentele pentru a-l compromite.

Anterior, fostul guvernator a îndemnat susţinătorii săi, în caz că va fi reţinut, să protesteze paşnic şi să blocheze clădirile Procuraturii Generale şi Serviciului de Securitate.

Fost preşedinte al Georgiei din 2008 până în 2013 şi guvernator al provinciei ucrainene Odesa din mai 2015 până în noiembrie 2016, Saakaşvili este în prezent apatrid. Ţara sa de origine i-a retras prima cetăţenia, iar în iulie anul acesta Ucraina a luat o măsură similară, în urma acuzaţiilor sale la adresa preşedintelui ucrainean, Petro Poroşenko, despre care a spus că îşi jefuieşte poporul.

Pe 10 septembrie, Saakaşvili a reuşit să intre în Ucraina ca pieton, după ce autorităţile de la Kiev i-au interzis accesul din Polonia cu autobuzul şi cu trenul.

Susţinătorii săi au forţat un cordon de militari şi l-au tras pe teritoriul ucrainean. Ulterior, fostul şef de stat s-a cazat la un hotel din Lvov, unde i s-a comunicat că a fost pus oficial sub acuzare pentru trecerea ilegală a frontierei.

În Georgia, împotriva sa sunt în curs proceduri judiciare în patru dosare de corupţie, iar autorităţile de la Tbilisi doresc să îl aducă în faţa instanţei.

Sursa:jurnal.md