imagesProiectul de decizie a Consiliului Coordonator al Audiovizualului, prin care Jurnal TV va fi exclus din lista posturilor retransmise obligatoriu pe teritoriul republicii, a provocat nemulţumirea a mii de telespectatori. 

Ştirea despre apelul Jurnal TV adresat membrilor CCA, prin care le solicită să revadă acest proiect de decizie şi care a fost expediat Parlamentului, Guvernului, Preşedinţiei, instituțiilor de drept, dar şi ambasadelor acreditate la Chişinău a fost vizualizată de peste 9 mii de ori pe site-ul jurnal.md şi de peste 16 700 de ori pe jurnaltv.md.

Internauţii au distribuit ştirea de aproape o mie de ori, iar telespectatorii noştri au comentat subiectul şi ne-au lăsat mesaje de susţinere. „Nu cedaţi, vă susţinem”, „Avem încredere totală în voi, Jurnal, baftă”, „Sunteţi cel mai tare post, dacă va fi nevoie vom ieşi în stradă să vă susţinem”, sunt doar câteva dintre mesaje.

Opinia este împărtăşită şi de oamenii intervievaţi în stradă, care critică proiectul membrilor CCA şi îi cer să-l revizuiască.

Şi în redacţia de ştiri, oamenii au sunat pe parcursul zilei pentru a ne transmite aprecierea şi susţinerea lor.

Odată cu intrarea în vigoare a proiectului de decizie, doar posturile TV cu acoperire naţională: Prime TV, 2 Plus, Canal 3 şi Publika TV, care aparţin şi sunt controlate de Vladimir Plahotniuc, vor fi obligatorii, pe când celelalte posturi autohtone, vor putea fi excluse sau vor trebui să plătească pentru a fi retransmise de către distribuitorii de servicii.

Pentru a nu admite acest fapt, cât şi pentru a asigura publicului larg accesul la informaţii obiective şi echidistante, conducerea Jurnal TV solicită în mod imperios modificarea proiectului de decizie, pentru a nu atenta la libertatea de exprimare în general şi pentru a nu permite lichidarea postului nostru de televiziune, în special.

Preşedintele CCA, Marian Pocaznoi, a declarat anterior că decizia respectivă nu va afecta postul nostru de televiziune, în timp ce experții media şi analiștii politici au criticat vehement proiectul de decizie al CCA.

Şi preşedintele Asociației pentru Dezvoltarea Culturii şi Protecția Drepturilor de Autor și Conexe, APOLLO a declarat că proiectul de decizie al Consiliului Coordonator al Audiovizualului este o încercare de a deschide orizonturile pentru ilegalitățile ce urmează a fi comise de CCA-ul aservit, prin eliminarea din rețelele de cablu a radiodifuzorilor incomozi şi indezirabili oligarhului Plahotniuc.

Contactat telefonic, Vladimir Plahotniuc a spus că nu este pregătit să comenteze situația.

Jurnal TV solicită implicarea autorităţilor şi a misiunilor diplomatice acreditate la Chişinău pentru a nu permite CCA-ului excluderea postului nostru de televiziune din ofertele distribuitorilor de cablu din Republica Moldova.

sursa: jurnal.md

(241 accesari)