„Dictatura instaurată în RM limitează total dreptul fundamental al cetățenilor la libertatea de exprimare și la libera formare a opiniei. Mass-media audiovizuală este în mare parte capturată, iar cele câteva posturi TV independente sunt reduse la tăcere prin pârghii economice, concurență neloială, piața de publicitate fiind monopolizată de binomul toxic Plahotniuc-Dodon. Dar cel mai grav este că și televiziunea publică Moldova 1 s-a transformat fățiș într-o portavoce a guvernării anti-populare, chiar dacă este plătită de popor, de cetățenii contribuabili. Moldova 1 a ajuns, așadar, să fie o instituție de buzunar a lui Plahotniuc. Serviciul de programe al acesteia, emisiunile informative și de analiză sunt realizate în așa fel, încât să se creeze impresia că în RM nici nu există opoziție anti-oligarhică sau că aceasta e puțin numeroasă și nu are niciun sprijin în societate”, declară Mișcarea de Rezistență.
„Ignorarea și denigrarea opoziției, iar odată cu ea a sute de mii de oameni care și-au exprimat voința clară de schimbare, inclusiv în cadrul scrutinului electoral din capitală, este inadmisibilă”, se spune în declarația Mișcării.
În aceste condiții, reprezentanții Mișcării de Rezistență acum au înaintat conducerii aservite a postului public de televiziune Moldova 1 două cereri:
Să înceteze să exprime în exclusivitate voința puterii anti-populare și să ofere neîntârziat timp de antenă opoziției anti-oligarhice.
Să reflecte amplu și obiectiv protestul organizat de Mișcarea de Rezistență Națională ACUM pe 26 august 2018 în PMAN din Chișinău, cu invitarea organizatorilor, a experților și analiștilor politici independenți, cu alte puncte de vedere decât cele ale regimului cleptocratic Plahotniuc-Dodon.
Conducerea televiziunii publice nu a reacționat în niciun fel.