Mistreții din Pădurea Domnească nu vor mai fi vânați
Premierul Iurie Leancă a venit cu inițiativa, la ședința Guvernului de azi, ca în următorul sezon de vănătoare să fie interzis vânatul mistreților în Pădurea Domnească. Prim-ministrul a făcut această propunere în contextul proiectului privind sezonul de vânătoare 2013-2014 și reglementarea numerică a efectivului de animale.
Din proiect a fost exclus următorul alineatul privind vânatul în Pădurea Domnească. Leancă a ținut să precizeze, adresându-se ministrului Gheorghe Șalaru: „Nici nu am ajuns să discutăm acest subiect, dar deja a generat ecouri, în mod special ce ține de rezervațiile științifice, ceea ce a generat o mare criză politică. Mă miră că colegii dvs au pregătit această hotărâre, inclusiv vânatul în aceste rezervații științifice. Trebuie să le excludeți până când nu avem un regulament clar. V-aș ruga să fiți atenți și să dați dovadă de sensibilități. Nu mă refer la politică, dar la un cadru clar stabilit în acest sens”.
Ministrul a fost de acord că este nevoie de un regulament, dar a menționat că în rezervațiile științifice sunt mai multe animale decât este necesar. „Avem nevoie de un regulament care ar pune punct acestor interpretări. Cadrul juridic este în contradicție. Vânătoarea este interzisă în aceste rezervații, dar, pe de altă parte, aici este un număr mai mare de animale decât pot să suporte. Noi am numit nu „vânătoare”, dar „reglementare numerică”. Sunt multe plângeri din partea populației. Oamenii se plâng că mistreții distrug lanurile de porumb. Nu e neapărat să avem vânătoare, dar măcar să prindem aceste animale și să le mutăm în alte locuri. Acest lucru trebuie să fie făcut doar de angajații Moldsilva, nu de vânători”, a spus Șalaru.
Potrivit jurnal.md, înainte de a fi aprobat, proiectul a reușit să stârnească reacții din cauza prevederilor privind Pădurea Domnească. În document era prevăzut vânatul a 70 de mistreți în rezervația Pădurea Domnească, începând cu 17 noiembrie și până pe 29 decembrie.
Amintim că în decembrie anul trecut, în toiul unei partide de vânătoare ilegală în Pădurea Domnească, la care au participat deputați, oameni de afaceri, judecători şi procurori, a fost împușcat un tânăr om de afaceri, Sorin Paciu.