Alături de cronicarul Grigore Ureche, de mitropolitul Petru Movilă, de logofătul izvoditor de pravile Eustratie, una din figurile care au dat strălucire deosebită epocii lui Vasile Lupu (1634-1653) a fost mitropolitul Varlaam.

Data exactă a naşterii viitorului mare cărturar nu se cunoaşte, dar se presupune că aceasta ţine de penultimul deceniu al secolului XVI. Vasile Moţoc, căci acesta era numele laic al viitorului mitropolit Varlaam, se trage dintr-o familie de ţărani răzeşi din satul Baloteşti, Vrancea (Ţara Moldovei). Nu este exclus să fi învăţat carte slavonească, românească şi grecească la început la schitul lui Zosim, apoi la mănăstirea Secu, ctitorie a Mitrofanei şi a lui Nestor Ureche (1602), părinţii lui Grigore Ureche, unde s-a călugărit la hotarul secolelor XVI-XVII. Vasta cultură cărturărească şi teologică de ortodoxie creştină acumulată l-au focut să se evidenţieze printre fraţii săi de credinţă şi rugăciune. Căci deja prin 1610-1611 (după alţi cercetători prin anii ’20 ai secolului XVII) devine egumen al acestei mănăstiri.

Ca egumen al Mănăstirii Secu, arhimandritul Varlaam a povăţuit cu multă înţelepciune duhovnicească această obşte timp de 24 de ani, reuşind să crească mulţi fii sufleteşti şi să formeze pe valea Secului o adevărată lavră monahală, vestită în toată Moldova, Mănăstirea Secu devenind o vatră isihastă de rugăciune, de gândire şi de trăire ortodoxă. Prin anii 1625-1630, Mănăstirea Secu se număra alături de marile mănăstiri: Neamţ, Slatina, Putna, Bistriţa, Agapia, Probota, Moldoviţa şi Dragomirna.

Acest smerit egumen ducea o viaţă duhovnicească atât de aleasă, încât în puţini ani se făcuse cunoscut peste tot, prin mănăstiri, prin sate şi târguri, la dregători, la episcopi şi chiar la însuşi domnul ţării, Miron Barnovschi (1626-1629), care îl avea de duhovnic. Zilnic alergau la el ţărani, sihaştri, egumeni şi boieri pentru sfat şi spovedanie, căci era povăţuitor iscusit şi căutat de toţi. De asemenea, veneau la chilia lui săraci şi văduve de prin sate pentru milostenie, iar el îi ospăta la trapeză cu multă dragoste, îi mângâia părinteşte şi îi libera cu pace.

Se spune că mitropolitul Varlaam, cât a trăit la Secu, nu stătea fără lucru, ci mereu se ruga, mergea la biserică, citea, traducea şi scria cărţi ziditoare de suflet. Întrucât cunoştea pe mulţi sihaştri şi călugări cu viaţă îmbunătăţită, se spune în tradiţie că mitropolitul a scris şi un pateric cu numeroase vieţi de cuvioşi părinţi, trăitori în codrii şi mănăstirile Moldovei. Acest pateric al mitropolitului Varlaam s-a păstrat un timp în manuscris în biblioteca Mănăstirii Secu. Mai târziu, un călugăr aghiorit l-a înstrăinat, ducându-l în Muntele Athos, unde apoi s-a pierdut.

Cea dintâi grijă a marelui ierarh a fost să-şi hrănească poporul cu cărţi de slujbă şi de învăţătură creştinească în limba românească. De aceea a întemeiat la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi prima tipografie din Moldova. Aici a tipărit mitropolitul Varlaam, în româneşte, trei cărţi din cele mai importante pentru acele timpuri, scrise de el în cinstea Preasfintei Treimi, şi anume„Carte românească de învăţătură„. În popor a fost numită cel mai obişnuit „Cazania lui Varlaam„, cu 75 de predici în 500 de file; „Şapte Taine ale Bisericii”, tipărită la Iaşi în anul 1644, cu 339 file, „Răspunsul la Catehismul calvinesc”, tipărită tot la Iaşi, în anul 1647.

Mitropolitul Varlaam era numit pe drept cuvânt părinte duhovnicesc al tuturor românilor, căci era iubit de toţi şi se îngrijea, după a sa putere, pentru mântuirea şi unirea lor prin mărturisirea aceleiaşi credinţe în Iisus Hristos şi păstrarea fiinţei noastre străbune. Cele trei cărţi ale sale au fost scrise îndeosebi pentru românii din Transilvania, unde s-au şi răspândit cel mai mult. Mitropolitul Varlaam s-a dovedit, astfel, cel dintâi ierarh care a luptat pentru unitatea ţărilor române şi unul din principalii făuritori ai limbii scrise româneşti.

sursa: sfant.ro