15 februarie 1989

Un popor nu poate exista fără eroi, căci are în permanență nevoie de a se adresa întru edificarea sa și a altora unor valori indiscutabile.

Dacă nu-i are o vreme la modul concret, îi crează – Făt – Frumos, Ileana Cosînzeana, dacă îi are – se înclină cu toată povara bunătății sale către dînșii, idealizîndu-i. De ce? Fiindcă poporul, cu simțirea-i neștirbită, intuiește în ei puterea sa maximă de ardere, de manifestare, geniul, prin care își apropie absolutul.

E destul să spunem Luceafărul și înțelegem Eminescu. Opera lui spirituală înseamnă și omul cu destinul său personal, și epoca în care a fost trăitor. Numele nu e decât un semn deosebitor de autorii anonimi ai altor capodopere ale noastre – Miorița, Meșterul Manole. Această identificare a creatorului cu opera sa, pe măsura trecerii timpului, e tot mai sesizabilă și ne pomenim astfel cu un mit modern, mitul Eminescu. Ca în orice mit, firește, visul și realul se întrepătrund și în fața noastră apare eroul în toate avatarurile sale: de la păstorul sacrificat în numele binelui și meșterul – în numele frumuseții, și îndrăgostitul în numele iubirii, pînă la nemuritorul ascet, dedat cunoașterii! „Nu credeam să învăț a iubi vreodată”…

Spiritele mari sunt dintr-o bucată, asemenea cristalului. Nu pot spera pe jumătate, nu pot crede pe jumătate. De aceea poate se și deschide întregul, de aceea și poartă pecetea universalității și ajung la expresia exactă a stării lor de a fi.

 Dar un luceafăr, răsărit

        Din liniștea uitării,

Dă orizon nemărginit

             Singurătății mării…

 Cristal al gîndirii în imagini a fost Eminescu. De răsărea soarele – îl străbătea în întregime din creștet pînă-n tălpi, umplîndu-l de forță vitală, de i se arăta luna, iarăși îl învăluia pe de-a-ntregul în galbenul ei melancolic, chemător la meditație.

Îl văd ieșind dintr-un amurg devastat de toamnă, pîlpîind cu lumînarea chipului său pal printre arborii ghemuiți de frig și surîzînd copilărește ca sieși, ca magistralei proiecții a sufletului său în spațiu – totuna, existența sa de pe atunci încă luînd proporții mitice.

Sînziana POP