Moldova la 26 de ani de Independență – haos, corupție, sărăcie, stratageme și demagogie
Cum au organizat, duminică, autoritățile moldovene manifestațiile dedicate împlinirii a 26 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova.
Au adus artiști și piloți (pentru acrobații aeriene) din România ca să atragă tinerii la manifestații, după care i-au hrănit cu muzica rusească până după miezul nopții. Așa au organizat, duminică, autoritățile moldovene manifestațiile dedicate împlinirii a 26 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova.
La Chișinău, concertul a fost organizat de fundația controversatului oligarh Vlad Plahotniuc. La Orhei, a avut loc show-ul aviatic cu cei de la Aeroclubul României, iar cetățenii au primit gratis cârnăciori, deși e post, ca urmare a unui gest al primarului Ilan Shor. Acesta a fost condamnat recent la 7 ani și 6 luni de închisoare într-un dosar legat de delapidările de la „Banca de Economii” și mai este cercetat penal pentru spălare de bani și delapidări în proporții deosebit de mari. Totuși, instanța a decis ca Shor să rămână în libertate și să gestioneze în continuare bani publici până când ultima instanță se va pronunța asupra sentinței. La Bălți, concertul a fost organizat, cu artiști din Rusia, de la distanță, de către primarul Renato Usatîi. Acesta s-a refugiat la Moscova după ce a fost anunțat în căutare de către autoritățile moldovene, pe numele lui fiind emis mandat de arestare într-un dosar privind tentativa de omor a unui om de afaceri.
Vedetele din România, momeală pentru tinerii cu viziuni pro-UE, la un concert cu artiști ruși
Despre faptul că la concertul organizat la Chișinău vor cânta interpreți din Rusia s-a aflat cu câteva ore înainte ca aceștia să intre în scenă. În schimb, s-a anunțat că anul acesta moldovenii vor sărbători Independența alături de trupa „Holograf” din România și Smiley. Fanii acestora din Republica Moldova s-au adunat în număr mare în centrul Chișinăului. Numai că după recitalul scurt al interpreților români, în scenă au urcat „surprizele” serii: interpreții ruși Polina Gagarina, Nikolay Baskov și Dmitry Malikov. Concertul din Piața Marii Adunări Naționale (acolo unde, în urmă cu 26 de ani, cetățenii au dobândit Independența de URSS) a fost organizat de Guvern, cu sprijinul unei fundații ce aparține oligarhului Vlad Plahotniuc, personaj politic despre care presa de la Chișinău scrie că și-ar fi subordonat în totalitate instituțiile statului.
La nivel de retorică, de Ziua Independenței, politicienii moldoveni s-au întrecut în discursuri pline de beletristică, încercând să exploateze electoral evenimentul, în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018. Cei de la guvernare au vorbit despre succese și realizări, iar cei din opoziție – despre corupție, trădare, stat capturat și ocupat militar de Rusia. „Nu putem rămâne ţara şanselor ratate şi a politicienilor inconştienţi”, a menționat premierul Pavel Filip de pe scena montată în Piața Marii Adunări Naționale. El nu a precizat pe cine a avut în vedere, dar a chemat forțele politice să se unească în jurul vectorului european. „Vrem să fim respectați și să trăim mai bine într-o țară care să fie partener la masă, nu subordonată geopolitic”, a adăugat premierul.
Dodon a împărțit medalii rușilor de Ziua Independenței
Președintele pro-rus, Igor Dodon, a împărțit duminică distincții de stat. Printre cei care au primit medalii se numără și un demnitar rus – Mihail Krotov, conducător al Aparatului Comitetului Dumei de Stat din Federaţia Rusă în problemele CSI, integrării eurasiatice şi relaţiilor cu conaţionalii. Acesta a primit „Ordinul de Onoare”.
Un alt rus, Vladislav Grosul, doctor în ştiinţe istorice, a primit cea mai importantă distincție de stat a țării – „Ordinul Republicii”.
Opoziția denunță cârdășia Plahotniuc-Dodon și captivitatea statului
Potrivit liderului Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, independența Moldovei s-a transformat „într-o unealtă a unor grupări mafiote” pe care o aplică împotriva propriilor cetățeni: „Constatăm, cu regret, o stare de fapt contrară aspirațiilor de libertate, unitate și prosperitate ale poporului nostru, contrară literei și spiritului Declarației de la 27 august 1991”, a menționat Năstase.
„Republica Moldova rămâne un stat falimentar și nefuncțional”, susține istoricul Octavian Țâcu. „Moldova e un stat ce nu-și poate asigura nici securitatea militară, nici economică, nici financiară. (…) Sunt toate elementele care indică lipsa de încredere a cetățenilor în instituțiile care ar putea face un stat funcțional”, a comentat istoricul.
Iar lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, l-a acuzat pe Igor Dodon că ar incita la război civil: „Acesta dezbină societatea pe criterii etnice şi incită la un război civil în Republica Moldova, punând în pericol suveranitatea statului de dragul unor interese străine”. Maia Sandu a anunțat că PAS va depune o plângere penală împotriva lui Igor Dodon „pentru trădare de patrie”, iar într-o declarație publică enumeră toate cazurile în care, în opinia PAS, Igor Dodon și-ar fi trădat patria. Președintele nu a reacționat deocamdată la declarația celor de la PAS.
Sărbătoare compromisă
Cu excepția concertelor, oamenii au ignorat anul acesta manifestațiile organizate pe parcursul întregii zile în Chișinău, după ce anul trecut au fost ținuți după un gard metalic, păzit de poliție, pentru a-i proteja pe demnitarii de prim rang. Acele acțiuni au compromis și această sărbătoare importantă. „Ziua Independenței Republicii Moldova este un prilej de mare regret. 26 de ani au trecut în zadar, iar idealurile din 1989 încoace au fost terfelite în demagogie. Mai există totuși speranța că această tranziție ar putea să se termine într-o bună zi. Aș vrea acest sfârșit să fie pașnic” – așa apreciază deputatul primului Parlament al Moldovei independente, Andrei Țurcanu, atmosfera din Moldova după 26 de ani de independență.
În timp ce, în Piața Marii Adunări Naționale, oficialii țineau discursuri triumfaliste în fața a câtorva zeci de persoane, duminică, la Parlament, pensionarii protestau împotriva sărăciei pe care sunt nevoiți să o îndure. Ei eu declarat că nu au motive de sărbătoare, deoarece pensionarii, în Republica Moldova „mor de foame”: „Ar trebui să fie un moment de bucurie, dar nu este, pentru că, de fapt, independența ne-a fost confiscată, iar statul este unul capturat. Regimul de la putere se gândește doar la propriile interese meschine și criminale. Pensiile mizere nu ajung nici măcar să ne achităm serviciile comunale. Această stare de fapt se numește genocid social”, a declarat președintele Uniunii Pensionarilor din Moldova, Victor Leancă.
Sursa:dw.com