Criza politică din Republica Moldova oferă Rusiei şansa de a-şi lua revanşa pentru Ucraina în faţa Occidentului. Este o oportunitate pe care Moscova va încerca s-o exploateze la maximum.

În termenii realismului clasic, Moldova nu e defel echivalentul Ucrainei. Însă, pentru noua paradigmă în care funcţionează politica externă a Rusiei de confruntare cu Occidentul, un Euro-Maidan pe dos la Chişinău este exact victoria simbolică de care are nevoie Kremlinul în faţa Vestului.

Una dintre componentele de bază ale ceea ce unii numesc război hibrid sau alţii război asimetric, este propaganda, câştigarea competiţiei pentru mintea oamenilor, generarea emoţiilor, simpatiilor pentru o cauză sau alta. Maşina rusească de propagandă este suficient de versată.

Ea vine în Moldova cu o paletă întreagă de mesaje: pentru rusofonii şi simpatizanţii Kremlinului mesajul că Rusia e mai bună ca Occidentul; pentru pro-europenii românofoni, dar şi rusofoni subliniază că guvernările Alianţei pentru Integrare Europeană care au lucrat în strânsă colaborare cu Bruxelles-ul au fost un dezastru, că au dus la constituirea unei regim oligarhic, un stat captiv controlat de un singur om, Vlad Plahotniuc, o ţară prăbuşită în sărăcie, corupţie, mizerie, disperare; pentru unionişti, simpatizanţii necondiţionaţi ai Bucureştiului (circa 20% potrivit unui sondaj recent), că România are o parte de vină pentru criza socială şi politică pentru că nu s-a delimitat de Plahotniuc, iar principalul vector pro-românesc din Moldova, liberalul Mihai Ghimpu, a eşuat în buzunarul oligarhului moldovean.

Cele două tabere, pro-europeană (implicit pro-românească) şi pro-Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan sunt aproximativ egale, acum, cu un uşor avans al ultimei.

Criza politică din 2015, pe fondul inacţiunii UE (şi României, mai ales) s-a amplificat şi a condus la ample manifestaţii de protest, care n-au început în decembrie 2015, nici măcar în septembrie, ci acum un an, după ce anunţul privind miliardul furat din bănci a provocat prăbuşirea cursului leului moldovenesc şi sărăcirea galopantă a populaţiei. Din anchetele RISE nu rezultă că Rusia ar fi furat miliardul, ci suspiciunile sunt legate de firmele off-shore din Scoţia prin care Plahotniuc a mai circulat mari sume de bani şi în 2010-2012, în ceea ce, în Moldova, se numesc atacuri raider.

Moldova s-a transformat în gubernia Plahotniuc sub privirile indulgente ale Bruxelles-ului şi cu complicităţi de la Bucureşti. Sărăcie, corupţie, stat captiv, justiţie controlată de un singur om, demonstraţii ample de protest la care puterea n-are nici o reacţie, toate s-au întâmplat sub mai multe guverne pro-europene care s-au perindat la putere în 2015. Seminţele crizei s-au sădit mai demult, au crescut treptat, însă toată lumea s-a prefăcut că nu le observă, deşi erau groase cât arborii sequoia. A tăcut societatea civilă de la Chişinău. Au tăcut politicienii moldoveni. Ambasadele ţărilor membre UE au întors discret privirile în altă parte, chipurile ca să nu pună în pericol cauza integrării europene. Acest lucru a fost posibil şi din cauza inexistenţei unei opoziţii credibile orientate spre Vest, care să aibă deschise uşile cancelariilor europene.

Pentru Rusia, criza din Moldova este un cadou. Nu ea a generat-o. Nu Kremlinul a transformat Moldova în gubernia lui Plahotniuc, detestat de peste 90% din populaţie. Asta s-a întâmplat în vremea guvernărilor pro-europene, sub privirile absente ale Comisiei Europene. Reprezentanţii Moscovei au avut grijă să nu se afişeze alături de controversatul oligarh, care în ciuda eforturilor sale n-a fost niciodată primit de Putin. În schimb, Bucureştiul ….

Rusia va specula această criză încercând să-şi atingă câteva obiective:

-să-şi ia revanşa în faţa Occidentului pentru Ucraina. După 7 ani de integrare europeană, Moldova este aproape un stat eşuat. Cancelariile occidentale au tolerat crearea unui regim oligarhic, unui stat profund corupt, iar acum când cetăţenii protestează, capitalele vestice le întorc spatele într-un mod cinic recunoscând guvernul marionetă a lui Plahotniuc şi respingând categoric varianta alegerilor anticipate cerută de 80% din populaţie. Un Maidan pe dos la Chişinău, ar fi un cadou nesperat pe care Putin l-ar primi aproape gratuit. Condiţiile s-au copt, toată lumea aşteaptă o scânteie. Dezmăţul practicat de Plahotniuc la Chişinău, lipsa de empatie a Occidentului şi mai ales a Bucureştiului au contribuit intens la succesul Moscovei. Repet, în paradigma noului tip de război asimetric care se poartă între Rusia şi Occident importante sunt emoţiile, percepţiile, nu argumentele raţionale şi ştirile confirmate din trei surse. Pentru moldovenii disperaţi de sărăcie, umilinţă, corupţie, Occidentul încetează să fie mai bun decât Rusia tocmai pentru că în percepţia lor, Vestul a permis apariţia şi consolidarea regimului oligarhului Plahotniuc, personajul detestat care i-a adus pe ei în această situaţie dramatică.

-să compromită România în ochii moldovenilor, despre care toată presa spune – nu fără argumente – că-l sprijină pe Plahotniuc. Tot mai mulţi intelectuali publici critică Bucureştiul pentru această politică neinspirată. Intelectualitatea pro-europeană, pro-românească, chiar pro-unionistă, este tot mai vexată de alegerile României în Republica Moldova, astfel încât simpatia solidă de care se bucura Bucureştiul se reduce, iar şansele de creştere a segmentului unionist se compromit. România va avea dificultăţi în relaţia cu partidele pro-europene, aflate în opoziţie cu actuala coaliţie controlată de la putere, având un pasiv negativ din cauza percepţiei publice că România l-a susţinut pe Plahotniuc. Ceea ce e profund nedrept pentru că după 2009, Bucureştiul a deschis zeci de şantiere diplomatice şi nu numai pentru a sprijini aspiraţiile europene ale Chişinăului. Performanţele din 2010-2012 sunt de neimaginat astăzi în relaţia bilaterală.

-instaurarea în Moldova a unui regim prietenos cu Rusia, pentru că în funcţie de evoluţiile de la Chişinău, Moscova va putea negocia viitorul Transnistriei, cu menţinerea influenţei Kremlinului în enclavă. Instaurarea regimului prietenos se poate face prin alegeri anticipate, dar şi prin formarea unei noi coaliţii. Din perspectiva Moscovei, linia roşie este alianţa cu Plahotniuc cel detestat de populaţie, pe care Kremlinul n-o va trece.

Rusia primeşte o piesă mică, dar importantă pe tabla de şah în meciul cu Occidentul, tocmai acum când fiecare tabără îşi lustruieşte turele, caii, nebunii, pionii pentru partida decisivă, a cărei pregătire e deja confirmată de întâlnirea Nuland – Surkov din Kaliningrad. Rusia joacă global, a anexat Crimeea, destabilizează Ucraina prin Donbass, pare că ignoră sancţiunile Occidentului, dar gâfâie sub povara prăbuşirii preţului barilului de ţiţei, deschide un nou front în Siria, de astă dată sub pretextul războiului antiterorist, aruncă în aer relaţia cu cel mai important partener din zonă, Turcia; mizează pe refugiaţi pentru a şubrezi coerenţa europeană, dintre Grupul de la Visegrad şi motorul franco-german al UE. Din această cauză, Vestul nu-şi permite să piardă nici o poziţie la marginea estică a lui, de unde şi preferinţa lui pentru stabilitate, sacrificând standardele democratice şi riscând să rămână fără simpatia moldovenilor. La care oricum, n-au timp să se gândească, au alte crize pe cap. Chiar dacă-i ameninţă un Maidan pe dos, în spatele căruia se vede silueta lui Putin.

Cum s-ar putea ieşi din acest scenariu de coşmar. Prin extragerea lui Plahotniuc din joc. Bucureştiul are levierul. Dosarul penal instrumentat de Parchet pentru dublă identitate. După care destrămarea reţelelor de putere ale lui Plahotniuc care ţin captiv în stat întreg. Restul variantelor, cum că oligarhul ar putea face reforme, anti-corupţie, ar aduce banii furaţi înapoi şi investiţii străine, ar ridica spectaculos nivelul de trai din Moldova, toate sunt aşteptări stupide, ale unor oameni care nu înţeleg ce se petrecere la frontiera estică a României. Aici este vorba de o autoritate a lumii criminale care a luat în captivitate un stat. S-a mai întâmplat în Rusia, cu teritorii de mai mare întindere decât Republica Moldova.

Armand Goşu