Monica Macovei: O singură instituție trebuie să lupte cu marea corupție
Europarlamentarul român Monica Macovei vorbește în cadrul unui interviu pentru UNIMEDIA despre ce ar trebui să facă R. Moldova mai departe pentru a avea o justiție independentă. Fostul ministru al Justiției din România consideră că s-a făcut bine că au fost majorate salariile judecătorilor, dar acest fapt trebuie dublat de responsabilizare.
„Dacă ai greșit, afară! Orice greșeală ai făcut, afară din sistem. Greșelile să nu se admită”, a precizat Macovei.
Europarlamentarul a venit cu mai multe recomandări pentru autoritățile de la Chișinău.
„Trebuie să ai un ministru al Justiției foarte puternic. Recomandarea mea este să faceți la fel ca în România, să constituiți DNA. Este recomandarea Comisiei Europene către toate statele candidate. Asta înseamnă că ai o singură instituție care se luptă cu marea corupție. Marea corupție înseamnă persoane cu funcții înalte: parlamentari, miniștri, primari, procurori, judecători, vameși. Marea corupție la noi înseamnă peste 1 milion de euro evaziune fiscală, spălare de bani. La DNA sunt cei mai buni procurori. Este un sistem închis. Informația nu iese din sistem. Au tot ce le trebuie. Voi aveți prea multe. Nu este ok, trebuie să aveți o singură instituție care ia cap-coadă dosarul”, a mai spus Macovei pentru UNIMEDIA.
Întrebată dacă judecătorii din exterior ar fi o soluție pentru reforma justiției moldovenești, demnitarul român a ținut să precizeze că este absolut necesară curățarea justiției de politic.
„Aș începe lupta cu corupția cu curățarea justiției, a corupției în justiție. Dacă justiția nu este curată și are prea multe legături cu politicul, de prietenie, rudenie, atunci nu va judeca drept. Se poate face prin CSM. Trebuie să creați sistemul care să încerce să taie aceste legături politice. O soluție ar fi și judecătorii din exterior. Am zis de atâtea ori că judecătorii și procurorii care au fost la acea vânătoare vestită trebuie dați afară de către CSM”, a punctat Macovei.
sursa: unimedia.info