foto: jurnal.md

Comparația situației actuale din economia națională cu cea din anul 1991 relevă multe aspecte identice, însă cu caractere contradictorii. În anul 1991 proprietar a tuturor bunurilor din economia moștenită de la RSSM era toată populația, dar în realitate nimeni. Toate activele și patrimoniul la acel moment erau implicate pentru obținerea produsului obștesc. Privatizarea patrimoniului implicat în procesul de producție și distribuire a fost împărțit populației prin așa numita ”privatizare bizară”, care de fapt a fost un mecanism de capturare a patrimoniului de stat și privare legală a populației de avere. Încă la începutul anilor ‘90 a luat naștere așa numitul ”banditism economic legiferat”.

Dacă până în 1991 populația muncea pentru unul, adică produsul obștesc, ceea ce presupunea pentru nimeni, astăzi însă, tot aceștia muncesc cam tot pe degeaba, numai că în cazul dat doar pentru câteva persoane, care țin frâurile economice ale țării în mâinile lor.

Așa numita privatizare începută încă în anii 1990, astăzi este pe linia finală, situație legiferată la ultima ședință a parlamentului țării din vara aceasta (2013). Deci astăzi ne-am trezit în situația că de unde am pornit, acolo am ajuns, numai că sub o altă formă și calitate. Dacă atunci stăpân era unul statul, adică nimeni și se cerea de împărțit într-o formă civilizată acel patrimoniu între toți cetățenii țării, păstrând echitatea, astăzi stăpâni a acelui patrimoniu sunt câteva persoane. Subliniez, patrimoniul privat, cât și patrimoniul public implicat în așa numita ”economie națională”, servește pentru îmbogățirea câtorva clanuri.

Situația din țară amintește anul 1992, cânt se cerea denaționalizarea averii de stat. Acum însă situația este de așa natură că se cere o nouă redistribuire sau reîmpărțire a averii din Moldova, fie de stat sau privată, inclusiv cea deținută de către clanurile politice și oligarhice pe căi neobișnuite. Aceasta înseamnă că în prezent se reliefează condiții de o nouă redistribuire a averii de stat și celei care a fost acaparată prin diferite căi pe parcursul anilor.

Noul model de redistribuire este inevitabil, deoarece situația social-economică se înrăutățește de la o zi la alta. Într-o economie de piață de tip moldovenesc toate mijloacele se concentrează pe căi legale, formalizate de către democrația oligarhică, în mâinile câtorva persoane sau clanuri politice legate între ele cu centura cumătrismului. Dacă o economie a unei țări, din cele recent acceptate de către UE, cu suveranitate tânără, se concentrează asupra dezvoltării relațiilor bazate pe principii de piață, unde monopolismul este aspru demontat, atunci Moldova trăiește momente de îngropare a acestor principii de piață.

Uniunea Europeană a făcut practic tot posibilul ca cadrul legal și instituțional să fie format în conformitate cu criteriile și principiile unei economii de piață. Însă acestea nu funcționează normal ci invers celor prevăzute, din cauza că creativitatea și inventica moldovenească nu cunoaște adversari în lumea întreagă, chiar și față de criteriile de piață.

Nimeni nu a putut anticipa că toate instrumentele și mecanismele de piață vor servi doar democrații oligarhici.

În final putem constata că dacă în 1991 trebuia efectuată privatizarea patrimoniului, astăzi, ceea cea ce a fost distribuit la toată populația, deja aparține numai câtorva persoane. Ceea ce a mai rămas de privatizat din patrimoniul de stat, deja este distribuit virtual între aceste persoane, iar ceea ce nu poate crea plus valoare va fi utilizat pentru dobândirea averii acestor clanuri.

În prezent se simte influența atacurilor radier realizate anterior ca ultim instrument de realizare a scopului de concentrare a resurselor de generare a plus valorii. Pe de altă parte business-ul mic și mediu este atât de restrâns în limite și hotare, dictate de clanurile democratice, încât mulți din actorii acestui sector își restrâng activitățile sau sunt nevoiți să cedeze activitățile sale acestor clanuri. Ca rezultat populația plătește prețuri și tarife de câteva ori mai mari ca în țările cu salariile de zeci de ori mai mari ca în Moldova.

Următoarea etapă de democratizare a economiei de piață din Moldova va fi caracterizată printr-o luptă aspră între clanurile politice și oligarhice și ulterior se va solda cu un proces brusc de re-redistribuire a averii clanurilor. Acest proces ar putea fi realizat, atât pe cale forțată, printr-o luptă între clanuri, cât și prin influența forțată a societății. Însă una este clar, societatea a ajuns la limita răbdării, iar după aceasta urmează acțiuni de manifestare, atât pe cale democratică – alegerile, cât și prin manifestarea sentimentului social în mase.

Economia națională moldovenească a atins un așa nivel de dezvoltare, fiind caracterizată ca una rigidă cu un nivel accentuat și exagerat de monopolizare. Ca să fie mai clar, mai jos prezint sferele și domeniile care sunt excesiv monopolizate, fie de către stat fie de către sectorul privat. În orice caz, cele de stat servesc tot clanurilor democratice, cărora le aparțin deciziile politice și financiar-economice. Sectoarele caracterizate prin monopolism oligarhic sunt:

Monopolul asupra justiției

Monopolul asupra pieței financiare

Monopolul asupra sectorului financiar-bancar

Monopolul la aprovizionarea și distribuirea gazului natural

Monopolul asupra industriei vinului

Monopolul asupra industriei tutunului

Monopolul la metalele uzate și exportul lor.

Monopolul la apă și canalizație

Monopolul la agentul termic și apă caldă

Monopolul la energie electrică

Monopolul la documentarea populației

Monopolul asupra sferei poștale

Monopolul asupra telefoniei fixe

Monopolul asupra mijloacelor mass-media

Monopolul asupra comerțului interior

Monopolul asupra comerțului exterior (importul țigărilor, cărnii, peștelui, producției citrice, etc.)

Monopolul asupra căilor de comunicare feroviar și aerian

Monopolul asupra transportului obștesc

Monopolul asupra carburanților

sursa: jurnal.md