Moscova a îndemnat Washingtonul să „tempereze retorica”. Trupele ruseşti mobilizate în apropierea graniţei de vest s-au întors în cazărmi.
Trupele ruseşti care participă la „manevre” în apropierea graniţei cu Ucraina s-au întors în cazărmi, a declarat luni ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, în cadrul unei discuţii telefonice cu omologul său american, Chuck Hagel.
„Rusia a fost obligată să înceapă manevre de amploare în apropierea graniţei cu Ucraina în faţa perspectivei unei acţiuni militare (ucrainene) împotriva civililor (…). De când autorităţile ucrainene au declarat că nu vor folosi unităţile militare regulate împotriva populaţiei neînarmate, trupele ruseşti s-au întors în cazărmi”, a spus Şoigu, potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Apărării.
Ministrul rus a spus în cursul acestei conversaţii care a durat aproximativ o oră că „regimul de la Kiev” este cel care „sub pretextul luptei împotriva terorismului” a masat trupe „împotriva propriului popor” în sud-estul ţării. El a evocat prezenţa a 80 de tancuri, 130 devehicule blindate şi 15.000 de bărbaţi înarmaţi.
De asemenea, el a îndemnat Statele Unite să „tempereze retorica” pe tema crizei ucrainene.
„Comentând acuzaţiile lui Hagel cu privire la o aşa-zisă mobilizare masivă de trupe ruseşti la graniţa cu Ucraina şi manevre de destabilizare, ministrul rus l-a îndemnat pe interlocutorul său să contribuie la temperarea retoricii”, potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Apărării.
Şoigu „a dezminţit categoric afirmaţiile despre prezenţa unor grupuri de sabotaj ruseşti în sud-estul Ucrainei”, potrivit aceleiaşi surse.
Kievul şi Occidentul acuză Moscova că susţine acţiunile separatiste din estul Ucrainei.
Rusia a reafirmat că nu va invada Ucraina, anunţă Pentagonul
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a „dat asigurări din nou că forţele ruseşti nu vor invada Ucraina”, în cadrul unei conversaţii telefonice purtate luni cu omologul său american, Chuck Hagel, anunţă un comunicat al Pentagonului, citat de AFP.
În cursul acestei conversaţii telefonice, secretarul american al Apărării a subliniat că situaţia rămâne „periculoasă” şi a îndemnat din nou Rusia „să pună capăt influenţei sale destabilizatoare în Ucraina”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby, citat într-un comunicat.
Chuck Hagel „a avertizat că prelungirea agresiunii va izola şi mai mult Rusia”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Luni, americanii şi europenii au anunţat adoptarea unor noi sancţiuni împotriva Rusiei.
sursa: mediafax.ro