„De fiecare dată când venim aici pentru a prelua cele mai bune practici de politici publice și administrație la nivel național şi local suntem primiți cu căldura și înțelepciunea unor oameni cu lecțiile oferite de istorie bine însușite. Ne-am exprimat bucuria sinceră pentru toate realizările acestui stat european și ale poporului său, dar și recunoștința pentru enorma lor contribuție la dezvoltarea Republicii Moldova și pentru găzduirea caldă a diasporei noastre, cu care ne-am văzut și de această dată încrezători că împreună vom reuși schimbarea în bine și la noi Acasă”, afirmă Andrei Năstase.

Președintele Platformei DA se află la Viena, împreună cu omul de afaceri Alexandru Machedon.

„Am întreprins o nouă vizită la Viena, care se produce iarăși în zile de sărbătoare, de Ziua Europei, la fel ca și precedenta, realizată de Ziua Națională a Austriei, tocmai în perioada în care aceasta deținea Președinția Consiliului Uniunii Europene. Am continuat discuțiile vizând proiectele abordate anterior la nivelul Primăriei Vienei, inclusiv cel de a construi în timp Axa Inovării Chişinău – Iași – Cluj – Oradea – Viena, care ar oferi un suport extraordinar pentru dezvoltarea economică a capitalei noastre și a țării întregi, cu implicarea plenară a tinerilor și a diasporei. Un proiect menit să genereze noi locuri de muncă bine plătite Acasă, propus în calitatea mea de primar ales al Chișinăului și susținut în continuare de un mare prieten al țării și diasporei noastre, Primarul Vienei, Michael Ludwig”, a spus Năstase.

Copreședintele blocului ACUM a avut o vizită și la Cancelaria Federală a Austriei, în cadrul căreia a avut discuții cu purtătorul de cuvânt al Guvernului austriac, Peter Launsky-Tieffenthal.

„L-am informat despre situația politică de la Chișinău, despre controlul politic asupra justiției și a tuturor instituțiilor de reglementare, despre monopolizarea tuturor domeniilor economiei naționale de către gruparea oligarhică aflată la guvernare, dar și despre controlul unei importante părți a media și a societății civile, transformate în mijloace de luptă cu opoziția democratică. O atenție deosebită am atras asupra persecuțiilor la care sunt supuși exponenții forțelor democratice, proeuropene, asupra arestărilor și condamnărilor de ultimă oră pe criterii politice a unor lideri politici locali și activiști ai partidelor proeuropene”, a precizat Andrei Năstase.

Oficialul austriac a fost informat și despre „consecințele modificării antidemocratice a legislației electorale cu votul comun al PSRM și PD, conduse de Vladimir Plahotniuc și Igor Dodon, în lipsa unui consens politic și social și în pofida recomandărilor insistente ale Comisiei de la Veneția, OSCE/ODIHR”.

„De asemenea am discutat despre nefuncționalitatea premeditată și artificială a parlamentului R. Moldova, decisă și realizată de binomul Plahotniuc – Dodon în vederea obstrucționării constituirii organelor de lucru ale parlamentului, alegerii speakerului, adoptării pachetului de legi privind deoligarhizarea statului, a actelor normative cu caracter economic și social, dar și crearea de obstacole în vederea emiterii hotărârii cu privire la alegerile locale, inclusiv privind scrutinul pentru Primăria Chișinău, un pericol real pentru alianța informală a forțelor oligarhice și antieuropene”, a adăugat copreședintele blocului ACUM.

Întrucât Austria are o foarte bună cunoaștere a Europei de Est, o vastă memorie istorică și un rol activ în formularea politcilor UE și în cadrul Parteneriatului Estic, Andrei Năstase și-a exprimat încrederea că ar fi de mare interes întelegerea modelului austriac de neutralitate și expertiza europeană pentru eliminarea prezenței militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova, stat declarat neutru prin Constituție.

„Totodată având în vedere faptul că Austria este un actor important în cadrul Comunității Energetice Europene, mi-am exprimat convingerea că ar fi în interesul ambelor țări dacă companiile austriece ar fi interesate de conectarea Republicii Moldova la rețeaua europeană de electricitate, cu atât mai mult cu cât Austria are deja o prezență strategică în România. Astăzi. Republica Moldova este slăbită de dependența sa energetică, iar întârzierea conectărilor alternative la electricitatea și gazele din România perpetuează corupția și politicile străine de interferență”, a menționat Năstase.

În cadrul discuțiilor a fost abordată și tematica Raportului Kroll-2, adoptarea legilor privind amnistia de capital și implicațiile acestora asupra sistemului financiar și politic, inclusiv prin atragerea în Moldova a finanțelor internaționale cu origini incerte ori criminale, lipsa de progres în vederea urmăririi penale a tuturor persoanelor responsabile de frauda din sistemul bancar și de acțiunile de spălare de bani ai mafiei rusești în perioada 2010-2014.

„În acest context, pe modelul demersurilor anterioare adresate instituțiilor americane, europene și ruse, am solicitat inițiativă din partea organelor austriece și europene de investigație a fraudelor financiare și de demarare a propriilor anchete în cazul fraudei bancare și a spălării prin intermediul justiției și a sistemului bancar din Moldova a zeci de miliarde de dolari. Am reiterat disponibilitatea noastră de a coopera cu investigatorii independenți și instituțiile europene de investigație în privința căutării și recuperării banilor furați, precum și în vederea aplicării de sancțiuni personalizate față de beneficiarii fraudei și complicii acestora, politicieni, funcționari, judecători și procurori corupți”, a menționat Andrei Năstase.

Liderul Platformei DA a solicitat interlocutorilor austrieci suport pentru societatea civilă, mediul de experți și media independentă, inclusiv pentru presa de investigații în materie de cleptocrație, corupție și protecționism, fraude financiare și electorale, precum și în vederea combaterii abuzurilor autorităților și persecuțiilor politice, apărării drepturilor și libertăților omului.

„În contextul discuțiilor purtate, am explicat interlocutorilor mei prioritățile Platformei Demnitate si Adevăr pe care am onoarea să o reprezint și ale Blocului ACUM, în raport cu așteptările oamenilor de edificare a unui stat de drept, cu justiție corectă și economie funcțională, cu mijloace democratice și transparente în procesul politic, precum și în cel de anchetare a fraudei bancare și recuperare a miliardelor furate, prin punerea în aplicare a mecanismelor de confiscare a averilor ilicit dobândite de politicieni, judecători și procurori corupți”, a mai spus Andrei Năstase.

Viena
Sursa:jurnal.md