Dmitri Rogozin nu este, desigur, meteorolog, după cum s-au grăbit să-l dezmierde unii comentatori. Nu-i el nici glaciolog. Şi nici măcar frigotehnist. 

Siberia la noi acasă

Vicepremierul rus a demonstrat o dată în plus la Chişinău cine este el cu adevărat. E nebunul ţarului. Anume în această calitate, după cum am arătat anterior în repetate rânduri, a fost angajat dânsul să-l reprezinte pe preşedintele Putin în Transnistria. Ca şi la NATO odinioară, misiunea lui este să şocheze, să stupefieze, să buimăcească lumea cu glume şi gesturi deşănţate.

Privită din acest unghi, vizita lui Rogozin în Republica Moldova era nu numai previzibilă, ci şi absolut necesară înainte de Vilnius. Chiar obligatorie. Dacă ar fi lipsit în program acest voiaj, urma să fie inventat.

Iar Valeriu Lazăr, care devenise ţinta atacurilor mass-media pentru faptul că l-a invitat pe Măscărici la Chişinău, nu are nicio vină, fireşte. Din contră. Ministrul Economiei a făcut, neîndoios, o treabă foarte bună. S-a lămurit şi el, dar a ajutat şi poporul să se dumerească ce hram poartă fosta metropolă.

Ca orice bufon de la înalta curte, Rogozin este singurul autorizat să spună adevărul, luându-l în râs. Când ne-a dat de înţeles că la iarnă am putea să îngheţăm, el ne-a dezvăluit, cu voie sau fără voie, exact ce gândeşte Putin. Dar şi ce ne plănuieşte.

Altceva e că nici pe ţarul rus, nici pe clovnul său personal imaginaţia nu-i dă afară din casă. În 2004, de exemplu, aceleaşi ameninţări cu îngheţarea la iarnă le-a proferat la adresa Cehiei, înainte de aderarea acesteia la UE, ambasadorul Rusiei la Praga Reabov.

Şi la ce i-a folosit? Cehii au renunţat imediat la serviciile „Gazprom”-ului şi au început să cumpere gaz din Norvegia.

Ruşii dintotdeauna ne-au speriat cu Siberia, cu Tundra, cu Extremul Orient, cu urşii albi. Dacă nu ne pot deporta cu marfarul la Magadan, ne aduc Magadanul la noi acasă. Asta le e specialitatea. Să ne livreze urşi albi la domiciliu, oriunde am fi.

Căderea Armeniei

Ultima lor victimă e Armenia. Această ţară, precum se ştie, urma de asemenea să parafeze în curând actele de asociere la Uniunea Europeană. Nu a rezistat însă până la Vilnius. A căzut răpusă sub tăvălugul şantajului rusesc.

Avertizat că va rămâne fără scutul Moscovei în cazul unei agresiuni azere, preşedintele Armeniei, Serge Sarkissian, a cedat. El a cerut intrarea ţării sale în Uniunea Vamală şi includerea în procesul de formare a comunităţii eurasiatice. Asta echivalează în fond cu renunţarea la integrarea europeană.

Numai că Armenia a fost o pradă uşoară, accesibilă pentru dinţii tociţi ai neo-imperialismului rus. Înconjurat din toate părţile de islamul ostil, acest stat caucazian de bună seamă n-are încotro. Armenii s-au văzut constrânşi să aleagă între lagărul rus şi lapidarea musulmană.

Trebuie să-i mulţumim în fiecare dimineaţă Domnului că cel de-al doilea stat românesc e într-o situaţie infinit mai bună. Pe de o parte, n-are hotar comun cu Rusia. La răsărit, în schimb, există o Ucraină căreia îi e silă deja de „frăţia” impusă de Moscova.

De cealaltă parte, este România integrată în spaţiul libertăţii numit UE. De aici şi până la eliberarea definitivă e o cale foarte scurtă care se măsoară cu o bruscă deşteptare din somnul raţiunii. Cu o descotorosire izbăvitoare de visul urât al ocupaţiei ruse. Trebuie doar să vrem ca să putem fi liberi.

Nu mai avem de sărit gardul de sârmă ghimpată. Aceasta-i deja o piesă de muzeu. Libertatea este chiar la picioarele noastre. Trebuie doar să ne sculăm din pat şi să mergem.

Acelaşi război purtat cu alte arme

Însă patriarhul Kiril, partenerul declarat al preşedintelui Putin, vine să ne convingă să nu ne clintim din loc. Să rămânem în genunchi. Dar nu în faţa lui Dumnezeu, ci în cea a lui Mamona. Pentru că Biserica Ortodoxă Rusă s-a stabilit aici, în urma anexării Basarabiei în 1812, nu prin succesiune canonică, nu prin binecuvântare creştinească, ci printr-un samavolnic ucaz al ţarului rus Aleksandru I.

Din acest punct de vedere, festivitatea dedicată aniversării celor două sute de ani de la înființarea Eparhiei de Chișinău este un sacrilegiu. O impietate. O călcare în picioare a moştenirii noastre spirituale. A trecutului glorios al Bisericii Neamului care a ţinut aprinsă în acest teritoriu lumânarea credinţei creştine aproape 18 secole până la ocupaţia ţaristă.

Astfel, vizita patriarhului Kiril la Chişinău nu-i decât acelaşi război anti-Vilnius purtat cu alte arme împotriva Republicii Moldova. Cu tămâia şi cădelniţa de care BORu se foloseşte pentru a perpetua dezbinarea bisericii naţionale româneşti.
Până la urmă însă, Kiril calcă pe grebla lui Rogozin. Vizita sa se întoarce împotriva Rusiei, arătând faţa hidoasă a unei puteri cotropitoare, şantajiste, mincinoase şi brutale

sursa: jurnal.md