Negruța: Pentru cine este creată legea „amnistiei penale”

Imagine implicită

Veaceslav-NegrutaLegea așa-numită „privind liberalizarea capitalului” este de fapt una a „amnistiei penale”, care urmărește legalizarea averilor unui grup restrâns de oameni care s-au îmbogățit prin scheme ilicite, susține fostul ministru al Finanțelor, Veaceslav Negruța.

Fostul ministru menționează că această lege este una dubioasă, despre care nici măcar Ministerul Finanțelor nu cunoștea.

„Cine sunt beneficiarii sau pot fi beneficiarii ai acestei legi? Şi, de fapt, în realitate, vom vedea că e vorba de un număr foarte restrâns de oameni care dețin proprietăți, venituri obținute cumva ocolind legea fie prin privatizări trucate, fie prin achiziții publice înscenate și alte proprietăți care au intrat în posesia acestor beneficiari”, a declarat Negruța într-un interviu pentru Europa Liberă.

El consideră că acest proiect este făcut special pentru „funcționari, demnitari, cei din sistemul judecătoresc și anumiți businessmeni care au făcut contracte și afaceri cu statul, iar numărul acestora este foarte restrâns”.

„Din acest punct de vedere nu este și nu pare a fi o amnistie fiscală clasică. Mai degrabă este o amnistie penală. În vară Parlamentul a adoptat o lege cu privire la amnistie a celor care sunt la răcoare, acum este un proiect de amnistie penală pentru cei care șed în funcții în Parlament, Guvern și au anumite proprietăți care vor să le scoată la suprafață”, menționează Veaceslav Negruța.

Fostul ministru a făcut o paralelă cu situația din 2014, „când anumite bănci au cunoscut despre decizia secretă luată și au profitat din plin pentru a plasa anumite depozite, ulterior storcând și beneficiind din rezervele Băncii Naționale”.

Anterior, legea care practic va permite oricărui cetățean care și-a dobândit ilegal averea să și-o păstreze în schimbul plății a 2% la stat a fost criticată dur de mai mulți politicieni, dar și de către societatea civilă, care a cerut neadmiterea sa.

Liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, susține că astfel „cei care au jefuit miliardul își vor legaliza furtul”, în timp ce fostul premier Ion Sturza a calificat această lege drept una demnă de mafiile din Africa și America Latină.

Sursa:independent.md