Neoficial! BNM a impus o administrare specială la fosta bancă a statului

Imagine implicită

BEMAdministraţia Băncii Naţionale a Moldovei a decis vineri seara instituirea administrării speciale la Banca de Economii. Motivele oficiale nu sunt cunoscute, iar acestea urmează a fi anunţate de BNM doar după alegerile parlamentare de duminică, scrie www.mold-street.com
Deocamdată, informaţia nu este oficială, pentru că informaţia este în silenzio stampa.

Totodată, Natalia Cheptene, şefa serviciului de presă şi PR la Shor Holding (controlat de Ilan Shor, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii de Economii), a declarat pentru Mold-street.com că nimeni din conducere nu a auzit şi nu ştie despre o astfel de decizie a BNM şi că „Banca de Economii lucrează în regim normal”.
În acelaşi timp informaţia a fost confirmată din mai multe surse din sistemul bancar, dar şi din conducerea ţării.

Există cel puţin două versiuni ale deciziei adoptate. Potrivit uneia – Banca de Economii nu mai dispune de lichidităţi şi din cele peste 7,4 miliarde de lei, incluse în raportul pentru luna octombrie, abia de au mai rămas 70 de milioane de lei, adică mai puţin de un procent. Ar fi cel mai catastrofal scenariu posibil.
O altă versiune – că administrarea specială a fost instituită pentru a putea facilita realizarea unei mega-tranzacţii, pentru care în condiţii normale ar fi fost necesar şi acordul Guvernului şi Parlamentului.

La începutul lunii septembrie 2014, Banca de Economii a solicitat acceptul BNM de a procura cota de 100% din capitalul social al Unibank. Tranzacţia nu presupune în sine fuziunea celor două bănci.

Potrivit autorităţii bancare în cazul în care o bancă procură cota de 100% din capitalul altei bănci, după obţinerea permisiunii prealabile din partea BNM, “ambele instituţii financiare continuă să opereze ca două entităţi separate, au conducere proprie şi obligaţia individuală de a respecta legislaţia Republicii Moldova şi actele normative ale BNM”.

Potrivit Legii instituţiilor financiare, administrarea specială se instituie pe o perioadă de până la 9 luni şi reprezintă „un regim de administrare instituit pentru o anumită perioadă în privinţa unei bănci, care prevede realizarea unui complex de măsuri administrative, financiare, juridice, organizatorice în scop de stabilire a condiţiilor optime pentru conservarea valorii activelor, eliminarea deficienţelor în administrarea băncii şi a patrimoniului ei, încasarea creanţelor, stabilirea posibilităţilor de remediere a situaţiei financiare, inclusiv de restructurare, sau de lichidare a băncii”.

Ultima dată când BNM a instituit administrare specială a fost pe 25 noiembrie 2011, atunci fiind vorba de Universalbank, fost bancă a miliardarului rus Gherman Gorbunţov, dat în urmărire de autorităţile de la Chişinău.

Sursa: moldova.org