Zilele trecute, am fost la o policinică. În timp ce mi se lua proba de sânge, doamna cu seringă şi cu halat alb m-a luat la întrebătri. Referindu-se la ştirile cu privire la scumpirea energiei electrice şi, implicit, a gazului, ea se revolta în gura mare şi vroia să afle un răspuns de la mine la sacramentala întrebare „Ce-i de făcut?”.

O ascultam fără să reuşesc să strecor măcar câteva cuvinte. Doamna mă presa în continuare. Simţeam că se confruntă cu mari greutăţi. De fapt, chiar ea mi-a spus-o. Salariul de 2500 de lei. La şapte dimineaţa trebuie să fie deja la serviciu. Fără zile de odihnă. Cu dispoziţie bună şi cu zâmbetul pe buze. Gazul şi energia electrică îi înghite tot salariul. Ce-i de făcut? Tăceam. Sângele picura roşu şi indiferent. Ca în „Toba de tinichea” a lui Gunter Grass.

Până la urmă, înainte de a pleca, am bălmăjit şi eu ceva încurajator, dar nimeni nu crezu în acele vorbe. Nici eu, nici doamna cu seringa.
Abia în stradă am înţeles că am greşit. Cum de nu ne crapă nouă obrazul când îi încurajăm pe oameni în halul acesta? De ce le dăm speranţe? De ce le spunem ca dacă va veni la putere cineva bun, drept şi necorupt lucrurile vor lua o întorsătură bună? Când vom avea curajul noi, nu ei, să le spunem odată şi odată adevărul gol-goluţ, incomod, dar eliberator – niciodată Basarabia nu va reuşi de una singură să depaşească condiţia de stână!

Cu forţele proprii Basarabia niciodată nu va scăpa de marasmul politic, de ocupaţia rusească, de sărăcie, de corupţie, de furturi zilnice ale banului public, de manipularea la televizoare, de funcţionari nepricepuţi, de specialişti necalificaţi, de drumuri desfundate, de oraşe prăfuite, de case jerpelite, de ZIL-uri şi GAZ-uri monstruoase, de mutre împietrite în transportul în comun, de produse alimentare scumpe şi contrafăcute, de mafioţi şi de tot gunoiul ce s-a adunat în ultimii 25 de ani.

De ce nu i-am spus doamnei cu seringa că singura soluţie care ne poate salva este Unirea imediată cu România? Nu una ipotetică şi incertă, ci anume asta – imediată! Probabil că mă aşteptam la o reacţie previzibilă, proprie unor cetăţeni de-ai noştri. Basarabeanul poate fi de acord cu orice argument pe care i-l aduci în legătură cu viaţa lui mizerabilă de azi, dar strâmbă din nas când îi vorbeşti de Unire. Înţeleg, 200 de ani de ocupaţie rusească nu trec fără repercusiuni. Înţeleg, televizoarele ruseşti introduse în fiecare casă de basarabean, ca nişte cai troieni, dezondulează creierii mult mai eficient decât orice şenilă de T-74.

Şi totuşi, dacă simţim măcar un pic de responsabilitate în faţa Istoriei, în faţa acestei bucăţi de pământ, în faţa acestei naţiuni de nomazi rătăciţi prin paginile propriei istorii, renegate şi necunoscute, dacă avem puterea de a ridica fruntea şi a privi zarea luminoasă, nu-i aşa că avem şi datoria de a bate din poartă-n poartă şi de a le vorbi oamenilor adevărul?

Cum poate fi realizată Unirea imediat? Cred că avem ce discuta la această temă, dar daţi-mi voie să vă expun câteva lucrui foarte simple. Să rămânem un pic tot în zona medicinei. Aşa s-a întâmplat că de ceva ani sunt nevoit să înghit zilnic anumite pastille. Anumitele pastile sunt foarte scumpe la Chişinău şi atunci, ori de câte ori, mă aflu la Iaşi, Cluj, Bucureşti sau oricare alt oraş din România, îmi cumpăr anumitele pastile la un preţ de două ori mai mic.

Aş vrea să mă uit în ochii unui bolnav, dependent de medicamente – ar spune el „nu” Unirii dacă numai în acest mod îşi poate salva viaţa? Aş vrea să-l aud pe un bugetar sau pensionar – de ce ar fi ei împotriva Unirii azi, dacă mâine salariul ori pensia li se va tripla? De ce un artist nu ar vrea să fie cunoscut de o ţară mare şi deşteaptă? De ce miile de reprezentanţi ai societăţii civile care pledează pentru combaterea corupţiei, de exemplu, ar avea ceva împotriva Unirii? Mâine DNA îşi va începe activitatea la Chişinău şi poimâine mafioţii de la noi se vor trezi deja cu dosare penale. Nu la anul, nu când UE se va enerva, ci mâine!

De ce nu le vorbim oamenilor aceste lucruri? Să vă spun de ce? Din cauza Uniunii Europene. Politicienii de la Chişinău au lansat de curând o nouă poveste de adormit naivii. Republica Moldova merge neabătut pe calea integrării în Uniunea Europeană!

Poţi declara orice, dar adevărul rămâne, oricum, unul singur şi neschimbat – Republica Moldova este un stat falimentar, corupt, impotent. Mai pe scurt – o stână. Republica Moldova nu se va integra în UE nici în următorii 10 ani, nici în următorii 25 de ani, nici în… Mai departe nu ştiu, fiindcă lucrurile se vor derula fără mine. Păcat de copiii noştri, care vor repeta destinul nostru de nomazi, rătăciţi între o şansă istorică şi o neşansă trivială. Păcat e că ştim cu toţii lucrul acesta, dar ne prefacem că aşteptăm himera Schimbării!

Nu integrarea în Uniunea Europenă este şansa noastră, ci Unirea imediată cu România. Rămâne valabilă oferta făcută de preşedintele Traian Băsescu: „Cereţi Unirea şi-o vom face!” Punctum.

Sursa:jurnal.md