tudor-topaSunt un om despre care pot spune cu toată convingerea că mi-am trăit viața în demnitate. Am scris cărți, am publicat Albinuța lui Grigore Vieru pentru care faptă am fost concediat de conducerea comunistă de atunci, am votat Declarația de Independență, am scris și mai scriu lucrări cu caracter științific, am sădit un pom, am săpat o fîntînnă, am crescut copii cu care mă mîndresc.

Nu pot accepta, așadar, ca niște pușlamale, niște mizerii îmbrăcate în umbre și dichișite cu geluri și olifii ușuratice să-și bată joc de copilul meu alungat din țară de cel mai mare nemernic al tuturor timpurilor, uzurpatorul puterii și cotropitorul statului a cărei independență am avut curajul și onoarea de a o vota!

Să-l compromiită, să-l murdărească, să-l calce în picioare, să-l terfelească în glodul lor de propagandiști bezmetici!

Nu pot accepta să văd mutre unsuroase care-mi denigrează familia.

Guzganilor, voi sunteți fugari și interlopi!

Voi și nimeni alții!

Nimic mai semnificativ decât a spus, și despre voi, marele Eminescu, că sunteți

Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!

Vreme îndelungată la televiziunile cu acoperire naţională ale oligarhului de tristă faimă și dublă identitate, Ulinici-Plahotniuc, cel urmărit de Interpol pentru legăturile sale cu gruparea criminală Solnțevskaia din Rusia, cel investigat acum de serviciile secrete americane pentru că ar fi beneficiarul direct al jafului de miliarde, apar unele şi aceleaşi mutre înăcrite şi scârboase, cătane, buhăieși, gurăi, michiduși şi alţi galoşi ai mafiei, care bat înverşunat,  ca o sadea hatiă, în „ţochii fugari şi interlopi”. Conform Dicţionarului limbii române moderne,  fugar înseamnă (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere iar noţiunea de interlop se referă la persoana care „are o reputaţie rea, desfăşoară activităţi nelegale”.

Să ne lămurim, așadar, în ce măsură aceste afirmaţii pâclişite și nemernice se referă la „fraţii” (uneori „verişorii”) Ţopa, care nici măcar rude de gradul o sută nu sunt?!

Bănuiesc că haita de lichele şi compania n-au citit materialul meu „Răspunsul unui moralist de paie”, publicat în Jurnal de Chişinău din 8 octombrie 2013, şi nici „Precizări necesare”, făcute de Viorel Ţopa în Literatura şi Arta din 3 martie 2016, doar dânşii nu ies din pivniță ca să afle şi opinia altora. Hai, totuşi, ţipălăilor, să analizăm faptele, produse acum 16 ani, calm, onest, cu documente la mână.

Cel mai grav mi se pare comportamentul criminal, neomenesc, dobitocesc dacă vreți al haitei de mercenari. Spun asta pentru că este inuman să lovești zilnic în copilul meu care nu se poate apăra. Care e departe de mine. E ca și cum ai trage cu cuțitul într-un cadavru, de sute de ori, bestial, psihopatic, sadic și feroce! E ca și cum o namilă ar lovi un copil sau un buldozer ar strivi, ore și zile în șir, o floare, o păpădie!

Aşadar, Viorel şi Victor Ţopa nu-s nici fraţi şi nici verişori. Primul, feciorul meu, s-a născut la Chişinău, a absolvit şcoala medie nr. 1 „Gheorghe Asachi” şi o prestigioasă instituţie de învăţământ superior din Moscova, specializându-se în economie şi finanţe. Al doilea e originar din satul codrean Şendreni, și nu e nici iinterlop, nici fugar, ci, atenție, un veritabil aviator de elită, care a atras investitori germani şi a aşternut primele trasee aeriene între Chişinău şi Frankfurt, care a inclus Republica Moldova în circuitul aerian european! (Eurocontrol, EASA, ESAC.)

În 1999 feciorul meu, Viorel Ţopa, a fost ales preşedinte al Băncii de Economii şi după cum afirmă Mihail Manole, pe atunci ministru al Finanţelor şi preşedinte al Consiliului acestei bănci, mai apoi ambasador în SUA, „Banca era practic falită, activa doar filiala nr. 1 Chişinău şi echipa condusă de Viorel Ţopa a salvat-o.”

Comandoul de execuție, format din procurorul Popenco și judecătoarea Simciuc, l-au condamnat pe Viorel Țopa pentru îndeplinirea unui contract de credit și de depozit din anul 2000, la care Viorel nu avea nicio atribuție: contractele nu au fost nici negociate, nici semnate de Viorel, ambele fiind aprobate de Consiliul Băncii – organul acționarilor, în care statul avea majoritatea. Mai mult, creditul continua să fie performant și după plecarea lui Viorel Țopa din bancă în urma conflictului cu guvernarea comunistă a lui Voronin și Tarlev. Iar când s-a descoperit că pe acest epizod deja există o Ordonanță, procurorul a propus ca Viorel dintâi să fie condamnat, iar apoi să se „clarifice” cu acea Ordonanță, ceea ce a și fost imediat acceptat de judecătorul criminal.

Da, haită de năpîrci, anume Feciorul meu cu care mă mîndresc, căruia i-am dat o educație aleasă, care este inteligent și corect, integru și profesionist, a luat banca în primire pe când seifurile ei erau goale şi a transmis-o în 2001 cu un profit de peste 200 mln lei!!! Se aude, haită, în hăurile zoinițelor voastre?! A lăsat o bancă profitabilă cu 200 de milioane de lei, bani care pe atunci erau de zeci de ori mai puternici decât cei de acum! Bani pe care stăpînul vostru i-a furat! De fapt, haită, stăpînul vostru a furat milioanele acumulate cu mare grijă și trudă de copilul meu și echipa sa performantă! Asta trebuie să știe fiecare cetățean, fiecare diplomat, fiecare om de bună credință!  Auditul internaţional, realizat atunci de  compania de mare prestigiu „Price Water Hause Coopers”, a dat BEM o înaltă apreciere, deci – implicit – și copilului meu care a condus-o și a dezvoltat-o aproape de la ZERO!

Dar întrucât Viorel n-a admis și n-a acceptat ca Banca de Economii să devină „o vacă de muls” a Partidului Comunist, Voronin l-a demis, şi-a pus aici omul său adus de la Bender, pe Grigore Gacichevici. În postura de preşedinte acesta a golit Banca poporului tocmai de 1 miliard 200 milioane de lei şi peste ani s-a pomenit arestat. Președinte al Consiliului de administrație a fost înscăunat Ivan Petrovici Kalin, un alt cirac al vojdiului Voronin.

Iar până la el, în 2001, pentru a astupa gura lui Viorel, guvernarea comunistă a asmuţat Curtea de Conturi şi Procuratura Generală împotriva lui, învinuindu-l de anumite „tranzacţii dubioase” companiei moldo-germane „Air-Moldova”. Şi întrucât justiţia nu era încă capturată definitiv de mafia comunistă, apăru Ordonanţa de NEurmărire penală din 16 octombrie 2001, semnată de Valeriu Caşu, şef-adjunct al Secţiei investiţii financiar-economice a Procuraturii Generale, care trase concluzia definitivă: „Prejudicii băncii prin această tranzacţie nu s-au cauzat şi nici nu putea fi, deoarece creditele acordate agenţilor economici menţionaţi rămân performante şi continuă să aducă venituri „Băncii de Economii”, iar termenul de rambursare n-a expirat. Ele au rămas asigurate cu alt gen de gaj, printre care nave aeriene, imobile ş.a. Mai mult, raportul Auditului Internaţional petrecut de „Prise Water House Coopers” a constatat că conducerea financiară a băncii precum şi producerea de cheltuieli pentru publicitate a fost foarte eficientă”.

Reţineţi, “foarte eficientă”! Acest îndemn se referă la oamenii de bună credință, dar ar fi bine să fie luat în seamă și de denidratorii de la zoinițele lui Plahotniuc!

Decizia Procuraturii Generale era definitivă şi irevocabilă. Timp de zece ani nimeni nu şi-a amintit de această tranzacţie, precum şi de această ordonanţă.

Dar cum numai Viorel a apărut într-o emisiune la Jurnal TV, cu un grup de proprietari jecmăniţi de Plahotniuc-Ulinici, cum a doua zi se pomeni cu dosar penal la demersul lui Gacichevici.

Pentru a „ne înfricoşa” întreaga familie, la celălalt fecior al meu, Virgil, pe la orele patru de noapte au dat năvală în apartament câţiva nătărăi mascaţi „să facă percheziţie”. Fetiţele (una în clasa a doua, alta de 3 anişori), văzând „hoţi cu ciorapi pe faţă”, răcneau speriate. Nălucile de noapte au borfăit prin dulapuri şi sub perne, ce au căutat a rămas o taină. Aceşti bravi ostaşi din „oastea neagră” a lui Zumbreanu, pusă la cheremul lui Plahotniuc, au procedat strict în stilul moştenit de la ortacii stalinişti ai lui Beria. Ei doar „întruchipează lupta cu corupţia”!

Astfel, la o diferenţă de zece ani, pe unul şi acelaşi fapt, lucru interzis categoric le legislația internațională, dar și națională, Viorel s-a trezit cu un nou dosar penal. Căci, prin osârdia procurorului corupt Adrian Popenco, ordonanţa definitivă şi irevocabilă din 16 octombrie 2001 dispăruse magic din arhivele Procuraturii Generale, Băncii Naţionale şi chiar din dosarele Băncii de Economii. Deşi o persoană, conform justiţiei internaţionale, nu poate fi urmărită penal de două ori pentru unul şi acelaşi fapt, „judecătorul” Natalia Simciuc de la Judecătoria Buiucani, în baza dosarului fabricat, i-a aplicat feciorului meu 8 ani de închisoare. Ea nici n-a găsit de cuviinţă să-l audieze la proces pe martorul principal, semnatarul ordonanţei, procurorul onest Valentin Caşu, ţinut pe coridor. Aşa prevedea scenariul scris la Nobil Club. Astfel, măi fârtate Mihăieş, care te pretinzi „mare jurist”, a apărut „primul fugar”.

După pronunţarea verdictului, când braconierul Zubco, participant la vânătoarea demenților şi crima din Pădurea Domnească, părăsise fotoliul de procuror general, s-a găsit imediat originalul Ordonanţei din 16 octombrie 2001.

Procurorul General adjunct Eugen Rusu i-a comunicat avocatului Andrei Năstase la 3 martie 2013 (nr. 24-87/10-379): „Conform Ordonanţei din 16.10.2001, clauzele stipulate în p.4.2 din contractele de gaj menţionate nu contravin legislaţiei în vigoare, inclusiv actelor normative ale Băncii Naţionale a Moldovei, iar retragerea la 20.08.2001 a depozitelor gajate cu aprobarea Preşedintelui băncii a fost una legală.

Potrivit Ordonanţei de refuz în pornirea procesului penal, la baza adoptării acesteia a stat şi raportul Auditului Internaţional petrecut de către „Prise Water House Coopers”, care a constatat că conducerea financiară a „Băncii de Economii” a fost una foarte eficientă.

În consecinţă, pe baza acestor constatări, în conformitate cu art. 5 pct. 2 şi art. 93 ale Codului de Procedură Penală, la 16 octombrie 2001 s-a dispus a refuza în pornirea procesului penal pe materialele referitoare la activitatea „Băncii de Economii” SA din lipsa în acţiunile persoanelor cu funcţii de răspundere, inclusiv a Preşedintelui „Băncii de Economii, a elementelor constitutive ale infracţiunii, iar despre decizia adoptată au fost informate persoanele şi instituţiile interesate. Ordonanţa de refuz în pornirea procesului penal din 16.10.2001 a rămas definitivă şi irevocabilă prin necontestare.”

Văzând atâta porcărie, un grup de persoane celebre – academicienii Gheorghe Ghidirim, Boris Găină, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, preşedintele Uniunii Scriitorilor Arcadie Suceveanu, ex-ministrul Culturii Mihail Gh. Cibotaru, generalul-diplomat Tudor Botnaru, scriitorul-enciclopedist Iurie Colesnic, vicepreşedintele Asociaţiei „Parlamentul-90” Ion Palii, renumitul naist Vasile Iovu, avocatul Boris Druţă ş.a., la 17 iulie 2012 au adresat Preşedintelui Republicii Moldova un demers cu rugămintea „să intervină în dezmăţul juridic organizat împotriva familiei scriitorului Tudor Ţopa”. Dar cum a procedat garantul Constituţiei, cunoscut în popor ca „raţă mută”? Răspunsul nu are nevoie de cuvinte!

Cu contribuţia acestuia, „magistra în fustă de parașută” Natalia Simciuc a fost avansată de la Judecătoria Buiucani la Curtea de Apel Chişinău, iar Plahotniuc deveni „cavaler” al „Ordinului Republicii”.

Acum despre celălalt „fugar”, despre aviatorul Victor Ţopa, aflat cu soţia şi 5 copii în Germania, protejat de justiţia europeană. În baza unui dosar cusut cu aţă albă, aceeaşi Judecătorie Buiucani i-a dat 10 ani de detenţie fără ca judecătorul să fi văzut dosarul, în lipsa „inculpatului” şi a avocatului acestuia. Îi întreb pe buhăieși, care se fălesc că-s juriști, în care trib din Africa s-a mai procedat cândva la fel?

De fapt, soarta lui Victor a avut cam același traseu ca cea a lui Viorel. Când a ajuns la putere, vojdiul Voronin l-a eliberat din funcție și a pus în locul lui un om al său, un hoț de alde Gacichevici, care ulterior a ajuns la pușcărie!

Sărmanul aviator, ajuns pe meleaguri străine, a suferit dublu, în această împrejurare n-a putut să-şi conducă răposata mamă pe ultimul drum la cimitir, luîndu-și rămas bun de la ea pentru totdeauna prin intermediul skipe-ului! Înțelegi, haită bolnavă și paranoică pe cine slujești? Înțelegi cîtuși de puțin drama prin care a trecut acest OM în acele clipe?!

Nu, nu ai simț, haită de haită, să înțelegi așa ceva! Pentru tine, haită de haită, osul și fas-ul stăpînului țăcănit primează asupta valoriloor general umane!

Iar în prezent o mizerie fără nume, fără loc în spațiu și timp, plătit de mafie, îi vânează familia la Frankfurt, încălcînd în mod flagrant viața sa personală și spațiul  privat.  Haimanaua a și tras o concluzie de  se cațără pinguinii pe pereți  – El descoperise că luând masa într-o cafenea a unui proprietar rus din Germania, Victor Ţopa „e mâna Moscovei la protestele din Chişinău”.

Şi încă o învinuire tot atât de neghioabă: Victor Ţopa s-a întâlnit la Frankfurt cu avocatul său Andrei Năstase. Ei şi ce? Contravine legii? Cu atât mai mult cu cât dosarele respective sunt deja la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului și astfel de întâlniri sunt necesare și obligatorii!

Mai adresez haitei de dihori o simplă întrebare. De ce, nătărăilor, nu explicaţi publicului decizia CEDO, prin care Guvernul Moldovei a fost impus să plătească investitorilor germani tocmai 7 mln de dolari, o sumă fabuloasă?! Din vina cui şi pentru ce? Şi în posesia cui se află azi Aeroportul Chişinău? Nu vă convine? Cât puteţi să mai trâmbiţaţi că „păsările zboară cu picioarele în sus”? E ridicol și scîrbos să-l vezi pe comunistul guraliv în chipul lui Duce predicînd inepții și urzind povești cu zmei.

Şi încă ceva. Se vehiculează că Viorel Ţopa ar fi prejudiciat Banca de Economii cu 400 mii de dolari. Dar mă întreb, de ce timp de zece ani nici Gacichevici (BEM), nici Drăguţanu (Banca Naţională) n-au reţinut presupusa datorie, doar Viorel deţinea la BEM 18% din acţiuni, sumă care acoperea presupusul prejudiciu? De ce Temida naţională, atât de vigilentă, a lăsat ca aceste 18% de acţiuni să fie mânate în off-shore, și să ajungă  în buzunarul fără fund al oligarhului Plahotniuc!?

Afaceristul Platon, rețnut recent la Kiev, afirmă că „cele 18,5% de acțiuni furate de Plahotniuc de la Țopa le-am cumpărat de la Plahotniuc și tot el m-a impus să le vând lui Șor”. Cum interpretați această dezvăluire, membri de onoare ai haitei de lătrăi? De ce comisarul lui Plahotniuc nu aleargă acum la Kiev cu camera de luat vederi? Că e vorba de o declarație bombă, nu de un fîs!

La un protest masiv din Piaţa Marii Adunări Naţionale „marele patriot” Mihai Ghimpu, pentru a înăbuşi revolta populară, scoase şase furgoane şi zeci de automobile, urlând din răsputeri la microfon: „Ţochii împart protestatarilor bani cu sacul!”. Şi aceasta în timp ce eu nu aveam mijloace să-mi aduc din Germania răposata soţie pentru a fi înhumată la baştină. A ars (spre atenţia haimanalelor oligarhice) în crematoriul din Frankfurt. Aceasta rămâne pe conştiinţa ticălosului de Iuda! Și a ticălosului Coordonator al tuturor iudelor, lătrăilor și guzganilor de curte! Să nu creadă că Cel de Sus o să le treacă cu vederea „isprava”.

Iată aşa, moraliştilor de buzunar, au apărut „fugarii Ţopa”. În categoria aceasta puteţi să-i includeți pe Sergiu Sagaidac, Mihail Gofman pentru zguduitoarele dezvăluiri la adresa criminalului! Dar și pe un milion de cetățeni din rîndurile populaţiei prădate şi sărăcite, izgonit din ţară. Adesea vorbiţi la ecrane despre „oamenii din umbră ai protestatarilor”. Dar poate povestiţi ceva și despre  ticăloșii înfipţi tortoşei în fotoliile din Parlament şi Guvern, care au adus ţara la sapă de lemn!? Dar poate vorbiți de stăpînul vostru care a furat miliardul? Dar poate vorbiți de schema de 20 de miliarde de dolari spălați de șefii voștri bandiți?! Nu te ține cureaua, haită nenorocită și hulpavă!

S-au adeverit cuvintele avocatului Andrei Năstase expuse în materialul „Adevăratul stăpân al RM este sistemul mafiot judecătoresc” (Jurnal de Chişinău din 1 iunie 2012). Cu un aşa sistem, pe care buhăieșii îl apără cu atâta râvnă, ţara s-a transformat într-o imensă pârloagă, atât economică şi morală, cât şi demografică. Vorba colegei deputat Nadejda Brânzan: „În viitor n-au să aibă cine înmormânta bătrânii din satele noastre pângărite”. E o catastrofă naţională!

Lăsaţii pe „fugarii” Ţopa să-şi caute dreptatea la CEDO, iar voi, ticăloşilor, tălmăciţi protestatarilor cum au ajuns cele trei bănci falimentare în averea lui Ilan Shor şi unde-i miliardul furat din rezerva Băncii Naţionale? Nu vă prefaceţi, stîrv-arilor, că gura nu vă pute a hoit.

Mă miră că în haită s-a rătăcit și scriitorul Andrei Strâmbeanu, care spune că „țara n-are conducere” dar e împotriva alegerilor anticipate. Sper să-și revină, locul său este alături de oamenii cetății, nu de cei ai haitei!

Întrucât juristul Andei Năstase îi stă ca un os în gât lui Plahotniuc, mercenarii angajaţi ai mafiei îi hărţuiesc şi îi atacă mişeleşte mama. Ticăloşenie nemaivăzută! Voi, pretinşi comentatori şi politicieni, trageţi-vă de păr, scuipaţi-vă, dar nu atingeţi mamele. Mama este icoana sfântă, ea întruchipează Patria şi sufletul neamului. Numai nişte cretini depravaţi pot arunca în ea cu zoi.

Ţin să-i întreb pe buhăieşii şi gurăii de la Publica-TV: Voi aveţi mame? Dacă da, întrebați-le și pe ele ce cred despre hărțuirea mamei lui Andrei Năstase? Cu siguranță, niște mame adevărate v-ar trage  două palme pe locul în care cîndva ați avut obraji… Dar ce le veţi spune copiilor voștri când împreună cu adevăratul vostru interlop veţi fi aruncaţi la lada de gunoi a istoriei?

Demnitatea nu se vinde, dacă o ai prin moştenire şi nu o pui gaj mafiei. Colegul meu de Parlament, regretatul primar al municipiului Chişinău Nicolae Costin spunea: „Am pornit moara, dar nu curge făină”. Cum să curgă dacă în moara neamului au dat năvală guzganii?! Şi tot el zicea: „Nu poţi construi o ţară liberă cu robi încătuşaţi”.

Cu adevărat, cuvinte sfinte!

… Sunt un om despre care pot spune cu toată convingerea că mi-am trăit viața în demnitate. Am scris cărți, am publicat Albinuța lui Grigore Vieru pentru care faptă am fost concediat de conducerea comunistă de atunci, am votat Declarația de Independență, am scris și mai scriu lucrări cu caracter științific, am sădit un pom, am săpat o fîntînnă, am crescut copii cu care mă mîndresc.

Nu pot accepta, așadar, ca niște nemernici, niște mizerii îmbrăcate în umbre și dichișite cu geluri și olifii ușuratice să-și bată joc de copilul meu. Să-l compromiită, să-l murdărească, să-l calce în picioare, să-l terfelească în glodul lor de porci sălbatici!

Nu pot accepta să  văd mutre unsuroase care-mi denigrează familia.

Guzganilor, voi sunteți fugari și interlopi!

Voi și nimeni alții!

Cel mai grav mi se pare comportamentul criminal, neomenesc, dobitocesc dacă vreți al haitei de mercenari. Spun asta pentru că este inuman să lovești zilnic în copilul meu care nu se poate apăra. Care e departe de mine. E ca și cum ai trage cu cuțitul într-un cadavru, de sute de ori, bestial, psihopatic, sadic și feroce! E ca și cum o namilă ar lovi un copil sau un buldozer ar strivi, ore și zile în șir, o floare!

Nimic mai semnificativ decât a spus, și despre voi, marele Eminescu, că sunteți

Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!

Opriți-vă, bestii! Oprește-te haită!

Tudor Țopa,

Scriitor, ex-președinte al Uniunii Jurnaliștilor, autor a 65 de cărți de proză documentară, Om Emerit, Semnatar al Declarației de Independență, Cavaler al Ordinului Republicii

(130 accesari)