Nunta şefului Serviciului Vamal, „nu prea ieftină”
Maşini de lux, ţinute elegante, bijuterii scumpe, toate – într-o luxoasă sală de nunţi, pentru serviciile căreia s-ar fi plătit mai bine de 400 mii de lei. Această sumă mirele, şeful Serviciului Vamal, Tudor Baliţchi, ar fi acumula-o în mai mult de 3 ani, dat fiind faptul că, în declaraţia sa cu privire la venituri şi proprietăţi pentru 2012 este indicat că a obţinut de la locul de muncă un venit de aproximativ 150 mii de lei.
Deoarece detaliile financiare despre nunta şefului Serviciului Vamal au fost ținute în taină de către protagonişti, am încercat să aflăm cât ar costa o nuntă în localul în care a avut loc ceremonia. Reprezentanţii Leogrand ne-au explicat că prețul mediu, pentru un nuntaş în mediu este de 1000 de lei, în calitate de cadou, restaurantul oferă băuturi răcoritoare, iar cele alcoolice, fructele și alte gustări sunt servite la solicitarea nuntaşilor.
Sub pretextul că dorim o nuntă similară cu cea care a fost jucată vineri, 22 noiembrie, am solicitat mai multe informaţii de la angajaţii restaurantului. Reprezentanţii sălii de banchet ne-au informat despre meniu şi despre specificul acestuia, despre capacitatea sălii de banchet, care poate găzdui de la 70 până la 450 persoane. Am vorbit şi despre nunta şeful Serviciului Vamal. „Vinerea trecută, a fost o nuntă nu prea ieftină. Au participat peste 200 invitaţi, prețul unui meniu fiind de 1800 de lei. Decorațiunea localului și brand well-ul au fost efectuate de câteva companii mari. Toate aveau un aspect costisitor, chiar foarte glamuros”, ne-au spus gazdele ceremoniei. Un simplu calcul arată că doar pe meniul celor aproximativ 200 de invitați, protagoniștii nunții au cheltuit în jur de 400 de mii de lei, dacă ținem cont că un loc a costat 1800 de lei. Dacă punem la socoteală și muzica, dar și decorul costisitor, cheltuielile depășesc ușor suma de jumătate de milion de lei.
De la reprezentanții restaurantului am mai aflat şi despre muzica de la nuntă, care a fost una selectă. „Au fost mulți artiști, iar prezentările lor au fost excepţionale. Au cântat interpreți autohtoni, dar și străini, îl cunoșteam pe Marcel Pavel şi pe Jasmin”.
Pentru a afla detalii despre onorariul interpretului Marcel Pavel, am accesat eventure.com.ro. Am stabilit că pentru susţinerea evenimentelor, Marcel Pavel încasează un onorariu de 2500- 4000 de euro pe oră. Jasmin, soția lui Ilan Shor, despre care presa a scris că ar fi rudă cu mireasa, Aliona Steflea, a încântat publicul gratuit, potrivit declaraţiilor soţului său, oferite pentru alte instituţii media. La fel şi artistul poporului, Ion Suruceanu susţine că şi-a oferit vocea cadou. „Am cântat la nunta lui Tudor nu pentru că am prioritate la vamă. Ne cunoaştem de mult timp, pe soția sa, însă, o cunosc foarte puţin, pot spune doar că e frumoasă. Deși a fost o nuntă modestă, atmosfera a fost incendiară. Au fost mulți artiști şi dansatori din Israel, Ucraina, România. Mi-a plăcut prestația lui Marcel Pavel, care a evoluat în jur de 40 de minute. Şi Anastasia Lazariuc a susținut un recital, nu știu dacă a fost gratis”, a declarat Ion Suruceanu.
Conform declarației de venituri și proprietate din 2012, Tudor Baliţchi a declarat un venit de aproximativ 150 de mii de lei de la locul de muncă. Totodată, din 2009, acesta deţine un lot pomicol, cu o valoare de 20 734 lei; o grădină de 20 000 de lei; o încăpere locativă din 1995 care valorează 347 214 lei şi o încăpere nelocativă din 2007 – de 1500 de lei.
De asemenea, șeful Serviciului Vamal deţine un cont curent deschis în 2009 de 6900 euro; cont curent deschis în 2009 – de 3300 euro; Card ViKtoria din 2009 – de 9965 lei şi fonduri de investiţii, contract de investiţii din 2010, de 31125 euro.
În presă s-a vehiculat că soţia şefului Serviciului Vamal, Aliona Şteflea, ar fi femeie de afaceri.
ZdG a încercat să îl contacteze pe Tudor Balțchi, dar acesta nu a fost de găsit. Cei din anticamera serviciului vamal ne-au spus că acesta se află în vacanță.
Tudor Baliţchi a fost numit în funcţie de şef al Serviciului Vamal în anul 2010, odată cu învestirea Guvernului Filat.
Sursa: zdg.md