O judecătoare, către televiziunile controlate de Vlad Plahotniuc: „Nu am participat la proteste, nu sunt rudă cu frații Năstase, nu am investit în compania StarNet”
Tatiana Răducanu, judecătoare la Curtea Supremă de Justiție, a ieșit la rampă după ce a fost vizată în cadrul unei anchete jurnalistice a portalului Today.md.
Reporterii au încercat, între altele, să stabilească relația magistratei cu Platforma Civică „Demnitate și Adevăr” și compania StarNet condusă de Alexandru Machedon, participant activ la proteste și care i-ar fi nepot.
„În virtutea statutului de judecător, nici eu, nici membrii familiei mele nu am fost și nici nu suntem asociați sau acționari ai vreounei companii comerciale, inclusiv compania StarNet, fapt constatat și de Comisia Națională de Integritate. Absolut neveridică și eronată este și informația potrivit căreia aș fi investit bani în compania StarNet sau că aș fi primit dividende. Pe parcursul activității nu am participat la acțiuni cu caracter politic, la mitinguri și proteste. Nu sunt rudă cu Vasile și Andrei Năstase. Nu am participat la examinarea dosarelor în care parte pe dosar a fost StarNet”, a declarat Tatiana Răducanu la ședința Consiliului Superior al Magistraturii din această săptămână.
Judecătoarea a cerut CSM să-i fie apărată independența și reputația profesională după ce investigația fost citată de Publika TV, Prime TV, Canal3, controlate de democratul Vlad Plahotniuc. În cadrul aceleiași anchete sunt vizați și judecătorii Gheorghe Balan și Marina Anton.
Tatiana Răducanu este singura membră a Consiliului Superior al Magistraturii care s-a expus împotriva candidaturii lui Mihai Poalelungi la șefia CSJ. Acum câteva săptămâni, CSM a respins candidatura Tatianei Răducanu la funcția de vicepreședinte al Curții Supreme de Justiție. Magistrata este cunoscută pentru atitudinea sa critică față de neregulile din sistemul judecătoresc, dar și față de reformele inițiate de Centrul de Reformă în Sistemul Judecătoresc, creat la inițiativa lui Mihai Poalelungi.
Sursa:anticoruptie.md