O nouă provocare la adresa românilor din Valea Timocului
Două persoane necunoscute au deschis cu forța porțile sediului Protopopiatului Daciei Ripensis din Negotin, la orele 00:45, în 5 februarie.
O persoană, care trecea pe stradă și a văzut incidentul, a mers spre curtea protopiatului, dar cele două persoane au dispărut. Persoana respectivă a intrat și l-a contactat pe părintele paroh al Negotinului care a ieșit pe fața locului, anunță Timoc Press.
Părintele Boian Aleksandrovici a anunțat poliția despre incident și a fost trimisă și o adresă, se menționează într-un comunicat de presă al Protopopiatului Daciei Ripensis din Negotin.
Situația românilor din Serbia este dificilă, drepturile fiindu-le încălcate în mod frecvent. „Nu este ușor să te simți român în Timoc și să militezi pentru drepturile românilor, pentru că se face presiune atât de la nivel local, cât și central (…). ,,Printr-un miracol am reușit să ne păstrăm limba și obiceiurile”, spunea Pedrag Balașevici, preşedintele Partidului Neamului Românesc, în august în cadrul lucrărilor Universității de Vară de la Izvoru Mureșului.
Sursa: infoprut.ro