O parte din averea lui A. Noapteş, confiscată definitiv. Fostul director al CFR Călători nu a putut justifica peste 6 milioane de lei
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv confiscarea sumei de 6,3 milioane de lei (1,4 milioane euro), reprezentând averea nejustificată a fostului director CFR Călători Alexandru Noapteş, informează Agerpres.
Instanţa supremă a respins recursul declarat de Noapteş în urmă deciziei Curţii de Apel Bucureşti din mai 2013. Decizia de confiscare vine în urmă unei anchete a Agenţiei Naţionale de Integritate care a constatat în 2011 că Noapteş nu poate justifica o mare parte din averea sa.
Instanţa supremă a respins recursul declarat de Alexandru Noapteş şi de membri ai familiei acestuia, Cristina Noapteş şi Irina Noapteş, fiind menţinută hotărârea Curţii de Apel Bucureşti din 15 mai 2013.
Decizia vine după ce, pe 4 august 2011, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a cerut instanţei confiscarea sumei de 9,8 milioane lei (aproximativ 2,7 milioane euro), reprezentând diferenţa între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada 2005 – 2007 de către Alexandru Noapteş, scrie Agerpres.
Potrivit ANI, veniturile totale obţinute de către Alexandru Noapteş şi de soţia sa, Manuela Noapteş, în perioada 2005 – 2007, au fost de 816.789 lei (aproximativ 232.385 euro).
Averea deţinută de soţii Noapteş, pentru care au fost identificate părţi de natură nejustificată, este, conform datelor înscrise în evidenţele fiscale, de 10.642.768 lei (3.027.986 euro).
În august 2010, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Alexandru Noapteş, împreună cu doi foşti colaboratori apropiaţi – fostul director adjunct la SNTF CFR Călători Nacu Vanghele şi fostul director tracţiune la SNTF CFR Călători Nicolae Iosub – pentru o fraudă de 700.000 de euro.
Sursa: digi24.ro