Oazu Nantoi: „Dodon a fost delegat de Plahotniuc atât la Moscova, cât şi la Bruxelles pentru a pregăti îngheţarea relaţiilor cu UE”

Imagine implicită

nantoi nastaseOligarhul Vladimir Plahotniuc l-a trimis pe Igor Dodon atât la Moscova, cât şi la Bruxelles pentru a pregăti îngheţarea relaţiilor dintre Republica Moldova, afirmă expertul politic Oazu Nantoi.

„Fiind la Bruxelles, Dodon s-a comportat ca un provocator care, în opinia mea, doreşte să contribuie la demararea procesului de îngheţare a relaţiilor dintre R. Moldova şi Uniunea Europeană. După mine, starea de stat captiv este incompatibilă, în genere, cu noţiunea de stat de drept, nemaivorbind de reforme pro-europene sau implementarea Acordului de Asociere, deoarece Acordul este nu numai calibrarea castraveţilor pentru a fi vânduţi, ci e vorba, în primul rând, de funcţionarea instituţiilor unui stat de drept, respectarea drepturilor omului, independenţa mass-media, etc”, a declarat Oazu Nantoi într-un interviu oferit pentru Ziarul de Gardă.

„Aceste lucruri sunt incompatibile cu noţiunea de stat captiv şi, prin urmare, eu consider, atâta timp cât nimeni nu mi-a demonstrat contrariul, că Dodon a fost delegat de Plahotniuc atât la Moscova, cât şi la Bruxelles pentru a pregăti această îngheţare a relaţiilor, pentru ca UE să constate că noi ne ducem, cu tot respectul faţă de Lukaşenko, cam în direcţia ceea”, a adăugat expertul politic.

Oazu Nantoi s-a referit şi la zvonurile privind posibilele tranzacţii în Parlament şi lărgirea majorităţii parlamentare în jurul PD, accentuând că pârghiile folosite de Plahotniuc în acest scop sunt şantajul şi coruperea.

„Cu mai mulţi ani în urmă, eu am propus ca la intrarea în Parlament să fie afişată Kama Sutra politică şi taxele. Deci, ca să rezişti în faţa realităţilor de azi, trebuie să fii curat şi să ai un pic de cinci grame de demnitate, deoarece Plahotniuc, trebuie să spunem lucrurilor pe nume, utilizează două pârghii: şantajul şi coruperea. Şi faptul că astăzi, la noi, utilizând şantajul şi coruperea, o persoană a creat o majoritate pe care o controlează neavând nicio funcţie în stat şi se autointitulează modest „coordonator executiv” vorbeşte despre aceea că la noi a rămas doar ambalajul din structura de stat, în interior totul este putred, totul este cinic şi totul este în detrimentul cetăţeanului care vrea să se autorealizeze în ţara asta”, a menţionat expertul politic.

Sursa:jurnal.md