Oficiile de stare civilă pot fi solicitate online

Imagine postare

2421_161686_img2Gata cu cozile de la Oficiul Stării Civile. Astăzi s-a lansat programul de digitalizare a fondului de arhivă a documentelor de stare civilă.

Potrivit ministrului justiției, Oleg Efrim, scopul proiectelui este facilitarea accesului cetățeanului la serviciile Stării Civile și posibilitatea autorităților de a accesa interinstituţional actele oficiale, care anterior erau cerute direct de la cetățean.

Din luna august vor putea fi eliberate online certificate de naştere, căsătorie, divorţ, deces, adopţie şi stabilire a paternităţii. Procedura presupune o taxă mai mică, decît cea tradițională, precum și o semnătură digitală care va securiza actele.

„Metodele tradiţionale de obţinere a actelor nu vor dispărea. Noi îi vom instrui pe toţi cetăţenii să utilizeze noul sistem. Fondul de acte de stare civilă a fost utilizat la maxim prin răsfoire manuală. Proiectul privind digitizarea documentelor ne va simplifica activitatea. Atât persoanele fizice, cât și autoritățile publice locale, organele de statistică și cele electorale vor putea obține operativ informația privind anumite acte”, a precizat directorul executiv al Centrului de Guvernare Electronică, Stela Mocanu.

Proiectul presupune o investiție de 611 mii lei din partea Băncii Mondiale. Digitalizarea actelor de stare civilă se va desfășura pe o perioadă de doi ani.