Omul Săptămânii – Andrei Năstase; „A demonstrat că poate ceda atunci când e vorba despre interesul ţării”

Imagine implicită

andrei maia 1Anunţul lui Andrei Năstase că se retrage din cursa electorală pentru Preşedinţia RM în favoarea Maiei Sandu a avut efectul unei bombe. Chiar dacă despre această posibilă retragere se vorbea demult, totuşi prea puţini credeau că ea e posibilă. Iar atunci cînd s-a produs, a schimbat radical datele problemei în scrutinul prezidenţial, scrie tribuna.md.

Unii cred că Andrei Năstase nu trebuia să se retragă din cursa electorală, deoarece e mai combativ decît Maia Sandu şi avea mai mari şanse de a atrage electoratul indecis pe ultima sută de metri. În plus, există temerea că nu toţi alegătorii săi o vor susţine pe Maia Sandu. Alţii însă cred că Andrei Năstase a făcut o mişcare reuşită, care i-ar putea aduce beneficii şi acum, dar şi în viitor. Astfel, acum el consolidează poziţiile Maiei Sandu şi practic exclude orice posibilitate ca în turul doi să ajungă un candidat al puterii. De asemenea, prin această mişcare, Andrei Năstase sporeşte vizibil şansele unui candidat antioligarhic de a veni la cîrma ţării, trecînd astfel lupta cu actualul regim la un nou nivel. În plus, el are de cîştigat enorm şi din punctul de vedere al următoarelor alegeri parlamentare. Demonstrînd că poate ceda atunci cînd e vorba de interesul ţării, Andrei Năstase nu doar că va porni de o poziţie bună în negocierile cu eventualii parteneri politici, dar şi se va bucura de o credibilitate sporită în rîndurile alegătorilor.

Timpul va arăta care dintre tabere a avut dreptate. La moment, putem însă constata cu certitudine că mişcarea făcută de Andrei Năstase, în mare parte, a dat tonul majorităţii evenimentelor şi mişcărilor politice din săptămîna ce se încheie.

TRIBUNA precizează: Andrei Năstase s-a născut pe data de 6 august 1975, în satul Mîndreşti, raionul Teleneşti. Din anul 1982 pînă în anul 1992 a învăţat la şcoala din Mîndreşti, din 1992 pînă în 1993 a studiat la Facultatea de Istorie-Geografie a Universităţii „Stefan cel Mare” din Suceava, România, iar din 1993 pînă în 1997 a studiat la Facultatea de Drept a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, România. Din 1997 pînă în 2000, activează ca procuror, din 2000 pînă în 2002 – în calitate de vicedirector al unei întreprinderi mixte moldo-germane. Are licenţă de avocat din 15 noiembrie 2002.

La începutul anului 2015, alături de mai mulţi lideri de opinie, jurnalişti, jurişti, politologi, ambasadori ş.a. a participat la înfiinţarea Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr”. Este unul din liderii mişcării protestatare din Moldova din septembrie 2015 şi Preşedintele Consiliului Marii Adunări Naţionale (CMAN). La 1 noiembrie 2015 este ales Preşedinte al Biroului Executiv al Grupului de iniţiativă constituit în vederea organizării referendumului republican de modificare a Constituţiei sub aspectul alegerii şi demiterii directe a Preşedintelui de către popor, limitării imunităţii parlamentare şi a numărului de deputaţi de la 101 la 71. În decembrie 2015, o parte din membrii Platformei „Demnitate şi Adevăr”, inclusiv Andrei Năstase, s-au alăturat Partidului „Forţa Poporului” (PFP).

La congresul extraordinar al PFP din 13 decembrie 2015 formaţiunea a fost redenumită în Partidul „Platforma Demnitate şi Adevăr”, iar Andrei Năstase a fost ales Preşedinte al partidului. Andrei Năstase este căsătorit şi are trei copii.

Sursa:jurnal.md