ONG-urile cer retragerea proiectului privind „decriminalizarea infracţiunilor economice”: Scapă de răspundere penală „băieţii şmecheri”, subminează lupta anticorupţie şi nu poate fi promovat

Imagine implicită

La 31 octombrie 2017, Ministerul Justiţiei a remis spre coordonare un proiect de lege care are drept scop declarat sporirea climatului investiţional, atragerea investiţiilor străine şi reducerea presiunii asupra mediului de afaceri din partea instituţiilor de forţă. Printre amendamentele propuse în proiect sunt numeroase iniţiative care nu pot avea ceva în comun cu scopurile declarate ale proiectului. Din contra, acestea nu sunt justificate şi subminează lupta cu corupţia şi investigarea fraudelor economice comise anterior.

Printre acestea se numără un nou temei de exonerare de răspundere penală, un nou temei de suspendare a executării pedepsei cu închisoarea, interzicerea arestării persoanelor pentru crime sancţionate cu mai puţin de 5 ani de închisoare, lărgirea competenţei Procuraturii Anticorupţie şi creşterea numărului cauzelor penale date în competenţa exclusivă a procurorilor.

De asemenea, sunt schimbate substanţial competenţele organelor de control de aplicare a sancţiunilor, este prevăzut că persoana este absolvită o singură dată de răspundere penală pentru comiterea unor infracţiuni economice dacă recuperează prejudiciul şi plăteşte o amendă la stat. În situaţii similare, judecătorul este obligat să aplice suspendarea pedepsei cu închisoarea pentru numeroase infracţiuni economice.

Concluziile aparţin mai multor ONG-uri care cer retragerea proiectului şi crearea unui grup de lucru reprezentativ, cu implicarea tuturor părţilor interesate, inclusiv a societăţii civile, partenerilor de dezvoltare şi a mediului de afaceri pentru a elabora soluţii legislative pentru problemele reale cu care se confruntă mediul de afaceri.

Potrivit ONG-urilor care au semnat un apel public, amendamentele proiectului de lege pot avea o serie de implicaţii negative asupra mediului financiar-bancar, asupra reformelor demarate în sector sau chiar asupra intenţiei potenţialilor investitori strategici de a veni în ţara noastră.

Proiectul de facto interzice arestarea persoanelor acuzate de infracţiuni economice. Atragerea investiţiilor nu poate fi obţinută prin acordarea de facilităţi escrocilor. Din contra, aceasta va trimite şi un semnal de descurajare oamenilor de afaceri de bună credinţă. Mai mult ca atât, un stat care a fost victima unei fraude bancare imense şi a numeroaselor atacuri de tip raider ar trebui, din contra, să înăsprească sancţiunile pentru astfel de abateri, descurajând orice noi tentative de acest gen, susţin semnatarii apelului.

„Am fost frapaţi să constatăm că, deşi proiectul are drept scop declarat facilitarea mediului de afaceri, acesta schimbă competenţa organelor responsabile de investigarea cauzelor de corupţie. Contrar recomandărilor internaţionale, corupţia mică, care acum este investigată de CNA, este dată în competenţa exclusivă a procurorilor anticorupţie. Aceasta le va distrage atenţia de la cauzele de mare corupţie şi va mări şi mai mult volumul de muncă al procurorilor anticorupţie, zădărnicind lupta cu marea corupţie”, se spune în apel.

Anterior, organizaţii ale societăţii civile au solicitat Ministerului Justiţiei înlăturarea aspectelor de mai sus şi chiar au formulat o notă de poziţie publică. Şi Centrul Naţional Anticorupţie a dat aviz negativ proiectului. Lipsa unei justificări, coroborată cu insistenţa cu care proiectul este promovat, sugerează că proiectul de lege urmăreşte un alt scop decât cel declarat.

Astfel, organizaţiile semnatare solicită cu fermitate Ministerului Justiţiei şi Guvernului:

– retragerea proiectului de lege privind „decriminalizarea infracţiunilor economice”;
– crearea unui grup de lucru reprezentativ, cu implicarea tuturor părţilor interesate, inclusiv a societăţii civile, partenerilor de dezvoltare şi a mediului de afaceri pentru a elabora soluţii legislative pentru problemele reale cu care se confruntă mediul de afaceri.

De asemenea, ONG-urile îndeamnă partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova să urmărească cu cea mai mare atenţie iniţiativa de „decriminalizare a infracţiunilor economice”.

Textul integral al apelului.

Organizaţiile semnatare:

Asociaţia pentru Democraţie Participativă (ADEPT)
Asociaţia pentru Guvernare Eficientă şi Responsabilă (AGER)
Asociaţia Presei Independente (API)
Centrul „Acces-info”
Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”
Centrul de analiză şi prevenire a corupţiei (CAPC)
Centrul de Informaţii GENDERDOC-M
Centrul de Investigaţii Jurnalistice (CIJ)
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM)
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD)
Comunitatea WatchDog.MD
CPR Moldova
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)
Institutul de Politici Publice (IPP)
Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul” (IDIS „Viitorul”)
Institutul pentru Politici şi Reforme Europene (IPRE)
Promo-LEX
Transparency International-Moldova