ONG-urile din Moldova cer la Varșovia abrogarea Legii 154 și revenirea la sistemul electoral proporțional

Imagine implicită

La Varșovia, în cadrul Reuniunii anuale de implementare a dimensiunii umane a OSCE a fost prezentată o declarație a mai multor organizații neguvernamentale din Republica Moldova în care este repetată cererea adresată autorităților moldovene de retragere a legii prin care a fost schimbat sistemul electoral. Autorii declarației spun că vor încerca în continuare să pună presiune pe autorități ca să înlăture deficiențele constatate, declarând că cea mai bună soluție, din punctul lor de vedere, este abrogarea Legii 154 și revenirea la sistemul electoral proporțional.

„Noi trebuie să înțelegem că organizațiile semnatare ale acestei declarații, dar și a multor altor declarații pe parcursul discutării acestui proiect de lege au înaintat critici vizavi de el. Am atras atenția la deficiențele pe care le conține și noi în continuare vom încerca să punem presiune pe autorități ca să înlăture aceste deficiențe și cea mai bună soluție, din punctul nostru de vedere, este abrogarea Legii 154 și revenirea la sistemul electoral proporțional, care asigură, în conformitate cu Constituția Republicii Moldova și standardele internaționale, o egalitate a votului, o egalitate a puterii electorale”, declară Pavel Postică, directorul asociației Promo-Lex, una din organizațiile semnatare, într-un interviu pentru Europa Liberă.

Acesta declară că, prin această declarație ONG-urile au încercat să sublinieze principalele deficiențe ale sistemului electoral mixt aprobat de deputaţii PD, PSRM şi PPEM, în grabă pe fondul unor proteste în stradă.

Postică mai spune că în aceeași declarație, ONG-urile au recunoscut dreptul Parlamentului Republicii Moldova de a modifica sistemul electoral, doar că au menționat că el trebuie să fie efectuat în strânsă corelație cu standardele naționale, prevăzute în Constituție, dar și angajamentele internaționale.

„Am atras atenția în special la faptul că sistemul electoral a fost modificat, în mare parte, fără a se ține cont de principala recomandare a Comisiei de la Veneția, care a stipulat că la momentul de față nu este oportună și nu este recomandată modificarea sistemului electoral. În al doilea rând, noi am zis că punem la dubiu în ce mod poate fi asigurată egalitatea votului în situația în care art. 60 din Constituție stipulează că fiecare vot trebuie să fie egal și noi în acest fel avem o situație destul de stranie în care un vot sau același vot în circumscripția electorală națională și circumscripția electorală uninominală va avea putere diferită. Ori, pentru a fi ales în circumscripția electorală națională, un deputat ar trebui să colecteze suportul popular a circa 28 de mii de persoane, asta la o prezență de circa 50%, cum este de obicei în Republica Moldova, pe când într-o circumscripție electorală uninominală, un deputat ar putea fi ales și cu trei, și cu cinci mii de voturi. Deci, este o inechitate și, practic, este o problemă destul de serioasă. În al doilea rând, Comisia de la Veneția a recomandat micșorarea pragului electoral pentru accederea în Parlament și noi vedem că a fost păstrată acea barieră de 6% doar că, prin păstrarea acestei bariere de 6%, de fapt, a fost majorat pragul de două ori, pentru că cu același suport popular, dacă anterior cu 6% suport popular un partid trecea șase deputați în Parlament, acum va putea trece doar trei”, spune expertul.

Astfel, acesta declară că, practic, a fost dublat pragul electoral, iar cea mai importantă problemă este faptul că prin această lege, prin Legea 154, prin care a fost instituit sistemul electoral mixt, practic, au fost excluși din procesul electoral circa 5% din alegători, adică cam 158-160 de mii de alegători, care la momentul de față nu au nici domiciliu, nici reședință înregistrată.

În context, Postică declară că, cea mai bună soluție rămâne abrogarea proiectului de Lege 154 și revenirea la sistemul electoral proporțional. „Eu nu știu ce soluție trebuie să găsească Parlamentul Republicii Moldova pentru a asigura acea egalitate a votului, acea egalitate a puterii electorale, pentru a echivala și a uniformiza cât de cât voturile și într-o circumscripție uninominală, și în circumscripția națională, după cum am zis”, a adăugat expertul.

Acesta amintește şi de faptul că deja este depusă o sesizare la Curtea Constituțională și Înalta Curte, exprimându-şi speranța că aceste instituţii vor pune punct acestor discuții prin hotărârea pe care o va adopta.

Sursa:independent.md