Oficiali, incapabili să suporte presa liberă, de jurnalistul Chiril Moțpan

Imagine postare

downloadPresa de la noi este atacată din toate părțile. Ba este învinuită că „se vinde” puterii, ba reprezentanții puterii spun că jurnaliștii trebuie încătușați. Citim despre ziariști care primesc SMS-uri anonime prin care sunt amenințați cu moartea.

Unii oameni cu autoritate și bani aplică, totuși, o metodă simplă și eficientă: plătesc. Și, uneori, vedem articole sau emisiuni făcute, clar, la comanda cuiva. Pentru a-i lustrui imaginea.

Divide et impera (dezbină și stăpânește)– iată strategia pe care merg mai-marii zilei. Intimidarea și „cumpărarea de servicii” – iată mijloacele lor.

Cu ceva timp în urmă, oficialii noștri se lăudau celor europeni că prima schimbare, cea capitală, survenită după cei 8 ani de guvernare comunistă a fost libertatea presei. Pe atunci, părea că o susțin. Dar de ce a încetat să le placă?

Pune prea multe întrebări. Și scoate la lumină ceea ce se întâmplă. Presa nu mai e cele trei maimuțe din poveste, care își acopereau una ochii, cealaltă urechile, cealaltă gura. Presa a învățat să nu aplaude, să nu laude, să nu atace nejustificat – ci să spună lucrurile așa cum sunt. Și asta nu le place deloc celor ce vor să se lăfăie în inamovibilitatea lor.

Politicieni, judecători, procurori – s-au înglodat tot mai mult în corupție și hoție. A dispărut și bunul-simț, ce să mai vorbim atunci de onoare și demnitate? Au devenit organic incapabili să suporte mass-media liberă, singurul antidot împotriva corupţiei, comportamentului sfidător şi atitudinii de batjocură faţă de valorile democratice.

Cei ce doresc puterea totală au nevoie de minciună, de lachei şi slugi docile. Mai că s-ar vrea pictați pe icoane sau ca lumea să umble cu fotografia lor atârnată la gât.

Ruşine! Aţi devenit mai scârboşi ca regimul comunist.