Blocaj, neputinţă, exasperare. Cu aceste cuvinte am putea defini stările de spirit care domină în rândurile cetăţenilor din Republica Moldova. Anul 2016 apare deocamdată ca o prelungire malignă a celui trecut, pierdut cu desăvârşire pentru reformă şi dezvoltare.

Guvernul Filip împlineşte azi, 20 aprilie, trei luni de la învestirea sa… cu cântec, în „noaptea valpurgică” din 20 spre 21 ianuarie, şi cred că ar merita să se facă o analiză a ceea ce s-a îndeplinit din revendicările înaintate guvernării de Forumul Civic. Mai ales că vorbim de o listă care se suprapune pe condiţiile formulate de organismele europene pentru a relua finanţarea Republicii Moldova, atât de necesară pentru evitarea intrării statului în colaps.

Ce trebuie să subliniem este că în aceste trei luni, când totuşi s-a reuşit instalarea unui nou guvernator la Banca Naţională şi s-a votat o nouă Lege a Procuraturii, am avut mai mult reforme mimate, înecate într-un torent de vorbe şi declaraţii fără acoperire. În schimb, asistăm la un proces foarte palpabil de concentrare a puterii: Partidul Democrat îşi plasează oamenii peste tot – la nivel central şi local –, şi presa a consemnat o lungă serie de scandaluri de acest fel.

Însă toate aceste malversaţiuni aproape că nu mai contează când ştim că investigarea miliardului de euro furat este în continuare neglijată de actualii guvernanţi, care parcă ţin să confirme suspiciunile că ar fi complice la monstruoasa devalizare bancară. Singura reprezentaţie ce ni se joacă în lunga piesă numită „În căutarea miliardului pierdut”, este cercetarea în stare de arest a fostului premier Vlad Filat. Ce-am văzut până acum? Discuţii la infinit despre martorii acuzării/martorii apărării, despre graficul telefoanelor pe care încarceratul Filat le poate da familiei, despre postările acestuia pe Facebook, care oferă pretexte ridicole pentru prelungirea stării sale de arest. La aceste audieri secretoase, pentru că sunt simulate, se adaugă apariţiile principalului martor în această afacere – omul care conlucrează într-un mod foarte original cu justiţia moldoveană. Ilan Shor vine la tribunal, coboară din maşini scumpe, însoţit de gărzi de corp, organizează conferinţe de presă la care flutură câte o foaie cu grafice colorate, care-l ajută să explice cum şi în ce saci a îndesat mita pentru cei care au devalizat băncile. Şi după aceste mărturisiri senzaţionale, Shor se retrage în codrii Orheiului până la o nouă înfăţişare…

În această atmosferă de tensiune şi aşteptare nervoasă, protestul anunţat de Platforma DA pentru ziua de 24 aprilie este prezentat ca o bornă decisivă în lupta împotriva oligarhiei care sufocă Moldova. Televiziunile angajate politic de la Chişinău atacă înverşunat ideea protestului. În campania de descurajare s-a angajat şi mitropolitul Vladimir care, în mod surprinzător, după ce lipseşte cu desăvârşire din viaţa cetăţii, nefiind interesat de problemele grave ale poporului, face un apel la linişte, căinţă şi credinţă de Florii. Nu ştiu cât de convingător va fi cuvântul Întâistătătorului Bisericii Ruse din Moldova pentru a-i face pe moldoveni să se cuminţească, dar organizatorii protestului promit o mobilizare de proporţii.

Revendicarea de bază a mitingului din 24 aprilie, formulată în comunicatul emis de Forumul Civic, va fi ţinerea simultană a alegerilor prezidenţiale şi a celor parlamentare. Această cerinţă se regăseşte şi în programul principalei formaţiuni pro-ruse din Moldova: Partidul Socialiştilor. Igor Dodon a declarat că va depune până la sfârşitul lunii mai o moţiune de cenzură împotriva guvernului Filip pentru a obţine dizolvarea parlamentului şi alegeri anticipate combinate cu scrutinul prezidenţial.

În pofida acestei confluenţe de scopuri, observăm o înteţire a polemicii dintre organizatorii protestului din 24 aprilie şi Igor Dodon – ocazionalul partener de baricadă anti-oligarhică –, acuzat acum că a capotat în faţa lui Plahotniuc. Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, dar şi primarul de Bălţi Renato Usatîi, susţin că Dodon, care a anunţat încă de săptămâna trecută că nu va participă la protestul de duminică, ar putea fi candidatul secret al „majorităţii absolute” la viitoarele alegeri prezidenţiale, agentul „sub acoperire” al oligarhului… Pe ultimii metri, s-a răzgândit şi Usatîi să se alăture manifestaţiei din 24 aprilie, prilej deja pentru Dodon să-l acuze de duplicitate. Conspiraţiile, trădările, jocul la două capete sunt o veche tradiţie în politica moldovenească, aşa încât nu merită să ne pierdem timpul încercând să le desluşim.

Mai important mi se pare altceva. Cerinţa privind simultaneitatea alegerilor, prezidenţiale şi parlamentare, avansată de Forumul Civic, poate trezi anumite îndoieli, pentru că surprinde opoziţia proeuropeană nepregătită, cu structuri în proces de formare, cum este PAS-ul Maiei Sandu, care încă nu a fost înregistrat. În plus, toate sondajele ne arată că partidele pro-ruse conduc detaşat în preferinţele populaţiei. Dodon a organizat proteste în mai multe raioane şi declară că le va intensifica după sărbători. Socialistul vrea să demoleze actuala guvernare cu sprijinul Moscovei. Comentariile din presa rusă şi invitaţii de la Moscova ai lui Dodon, apropiaţi Kremlinului (Prohanov, Starikov ş.a.), care au participat la marşul „antiunionist” de la Comrat, confirmă această intenţie.

Sigur că nişte alegeri care să conducă la un parlament dominat de pro-ruşi şi la un preşedinte cu aceleaşi viziuni ar însemna o lovitură grea pentru aspiraţiile europene ale moldovenilor. PSRM promovează insistent teza federalizării, iar Moscova semnalizează la nivel diplomatic că vrea o Moldovă „integră”, dar fără să-şi retragă trupele de ocupaţie. O eventuală participare a  transnistrenilor la alegerile moldoveneşti va schimba radical raportul de forţe Est-Vest de la noi pentru mulţi ani înainte. Pe de altă parte, liderii Platformei DA susţin că doar o schimbare radicală a întregului angrenaj al puterii poate scoate Moldova din captivitate, să anihileze schemele elaborate pe bandă rulantă în laboratoarele oligarhice pentru a diminua impactul alegerii unui preşedinte din afara sistemului…

Nu cred că există un răspuns tranşant la această dilemă, ci doar factori ce trebuie luaţi în considerare, atunci când se avansează un proiect de acţiune sau altul. Realitatea politică este foarte fluidă şi impredictibilă în Republica Moldova. Dar avem şi certitudini, de la care nu putem abdica. De pildă, este absolut vital să putem conta pe o unitate şi o exigenţă sporită din partea Opoziţiei proeuropene prin susţinerea unui candidat cu şanse, pentru a scoate de sub influenţă oligarhică, pentru început, măcar una dintre instituţiile importante ale statului – preşedinţia. La fel, există în Republica Moldova o nevoie reală de coeziune a cetăţenilor de diferite etnii, care să ne ajute să depăşim faliile moştenite din perioada sovietică, exploatate cinic de toate guvernările de după 1991. Dar aceasta solidaritate trebuie clădită cu politicieni credibili, responsabili, nu cu indivizi care execută agenda unei puteri străine.

Să recapitulăm: riscuri geopolitice reale, o populaţie exasperată, uşor de manipulat, şi o guvernare ce se pretinde singurul garant al europenităţii, deşi în politicile sale interne face totul pentru a compromite această idee – prea multe complicaţii pentru o ţară atât de mică. Cum ieşim din acest clinci?…

Oricât de mari ne sunt frustrările şi indignarea faţă de şantajul la care suntem supuşi, cred că nu trebuie să pierdem din vedere valorile fundamentale, perspectiva pe termen lung a Moldovei. E o temă de reflecţie pentru toţi cei care vor o schimbare adevărată.

Vitalie Ciobanu