Opoziția vrea transparență în Guvern
Opoziția parlamentară se împotrivește proiectului lege privind interzicerea transmiterii on-line a ședințelor Guvernului. Inițiativa a fost propusă de către Partidul Liberal – Democrat.
„Acest proiect este neeuropean, pe care a putut să-l nască coaliția, și este un derapaj de la normele pe care trebuie sa le aibă o guvernare democratică. Presa insistă să fie transmise aceste ședințe”, a criticat liberalul Valeriu Munteanu.
„Pînă a obține puterea în mînile voastre, ați ținut cetățenii în soare. Acum, după concesionarea Aeroportului, îi țineți cu ochii în stele. Și încă vreți să le stingeți lumina de la Guvern”, a afirmat deputatul Mihai Godea.
Democratul Dumitru Diacov a argumentat de ce trebuie ședințele Guvernului să se petreacă cu ușile închise. „Imaginați-vă că membrii Cabinetului de Miniștri au intrat în ședință, iar lucrătorii ministerelor urmăresc on-line ceea ce se discută la Guvern, în loc să muncească. Eu înțeleg dragi colegi comuniști că nici nu puteți dormi noaptea, pentru că purtați grija țării, dar înțelegeți și voi că Guvernul are nevoie de condiții pentru a putea lucra. Aceste dezbateri sunt o demagogie curată”, a enunțat Președintele fracțiunii democratice. În aceeași ordine de idei, Valeriu Streleț a menționat că sistarea transmiterii ar putea să nu fie definitivă, ține de discreția Guvernului.
„Cu o mîină întindeți 7 milioane pentru instalarea camerelor video în sălile de Bacalaureat, iar cu altă mîină vreți să sistați transmiterea ședințelor Guvernului. Care este logica?”, a specificat deputatul comunist, Ina Șupac.
Glasul.md precizează că deputații comuniști au propus ca proiectul de lege cu privire la interzicerea transmiterii on-line a ședințelor Guvernului să fie exclus de pe ordinea de zi.