OSCE: „Calomnia în presă trebuie decriminalizată”

„Calomnia în presă trebuie decriminalizată, iar amenințările cu sancțiuni penale de orice fel pot avea ca rezultat descurajarea sau încetarea jurnalismului de investigație”. Declarația aparține reprezentantului OSCE pentru libertatea mass-media, Dunja Mijatović, scrie jurnal.md . Aceasta și-a exprimat îngrijorarea că defăimarea nu a fost în totalitate decriminalizată și a propus amendamentele necesare pentru a fi luate în considerație de către Camera Deputaților a Parlamentului Italian.
Dunja Mijatović a sprijinit în mod constant decriminalizarea calomniei. În timp ce în Italia mass-media încă mai poate fi trasă la răspundere penală, în anumite cazuri, pentru calomnie, în R. Moldova acest lucru a fost exclus încă în 2004.
Cu toate acestea societatea civilă, dar și jurnaliștii, au fost șocați de declarațiile șefului de la CSJ, Mihai Poalelungi, care a spus în cadrul unui interviu că va face „tot posibilul” ca să reîntroducă pedeapsa penală pentru calomnie.
Ieri, Poalelungi și-a schimbat opinia. Precizăm că după ce Mihai Poalelungi a declarat că va face tot posibilul ca să fie reintrodusă pedeapsa penală pentru jurnalişti, opt ONG-uri media au semnat o declarație în care au calificat demersul drept o tentativă inadmisibilă de exercitare a presiunii asupra presei.