Parlamentarii, din nou în spectacol
Tensiune la limită la ședința de astăzi a Legislativului. Comuniștii au blocat tribuna Parlamentului pentru a împiedica votarea unui proiect de lege cu privire la privatizarea și naționalizarea unor intreprinderi ale statului.
„Fracțiunea comuniștilor va bloca tribuna Parlamentului și ședința de astăzi, pentru ca acest proiect să fie scos de pe ordinea de zi!”, a declarat Eduard Mușuc. Anunțul nu l-a surprins pe Igor Corman, întrucît comuniștii au mai procedat în felul acesta.
La scurt timp, fracțiunea PCRM a blocat și tribuna din holul Parlamentului, fluierând cu megafoanele, în timp ce Dorin Recean făcea declarații pentru presă. Deputații comuniști și liberal-democrați s-au îmbrîncit în ochii tuturor.
Ședința de astăzi a fost declarată închisă. Amintim că ultima plenară a Parlamentului va avea loc pe 19 iulie, ca și anul trecut.