Parlamentul a numit doi membri ai CCA; „Ştiu cum să îndeplinească ordinul oligarhilor”
Olga Guţuţui şi Dragoş Vicol sunt noii membri ai Consiliului de Coordonator al Audiovizualului. Candidaturile celor doi au fost acceptate astăzi de Parlament, cu votul a 55 de deputaţi.
Cei doi au fost aleşi de Comisia parlamentară pentru mass-media din zece candidaţi. Olga Guţuţui este consultant în această comisie şi a participat anterior în alegerile parlamentare pe lista PLDM, iar Dragoş Vicol este expert în politici educaţionale.
Socialiştii susţin că aceşti candidaţi nu sunt profesionişti în domeniul mass-media şi au fost votaţi în funcţii pentru a servi interesele oligarhilor.
„Au fost eliminate personalităţi notorii în domeniu, precum domnul Oleg Brega. Aţi pus inşi care nu au habar ce înseamnă televiziunea şi ce este media. În schimb, aţi pus indivizi care ştiu cum să îndeplinească ordinele oligarhilor”, a declarat Bogdan Ţîrdea.
Potrivit PSRM, în cazul candidaturii Olgăi Guţuţui, a fost admis un conflict de interese, în condiţiile în care, în calitatea sa de consultant al comisiei de profil, aceasta a selectat la etapa iniţială dosarele candidaţilor.
De partea cealaltă, preşedintele Comisiei, Vladimir Hotineanu, a declarat că procesul a fost transparent şi că Olga Guţuţui nu a mai avut acces la dosare când şi-a propus candidatura.
Întrebaţi de legislatorul liberal Corina Fusu care sunt posturile de televiziune care fac propagandă şi pun în pericol spaţiul informaţional din Republica Moldova, ambii candidaţi au admis că există asemenea radiodifuzori, dar au refuzat să-i nominalizeze.
La CCA mai rămâne un singur post vacant de membru al instituţiei, iar în acest sens a fost demarat un nou concurs. Cele trei fotolii au devenit vacante după ce mandatele membrilor Marian Pocaznoi, Ignat Vasilache şi Vasile Tabunşcic au expirat.
Membrii Consiliului Coordonator al Audiovizualului sunt numiţi pentru un mandat de 6 ani.
Sursa:jurnal.md