Parlamentul Crimeei adoptă o declarație de independență faţă de Ucraina
Deputaţii din Parlamentul prorus al Crimeei au adoptat marţi o declaraţie de independenţă faţă de Ucraina, o etapă prealabilă referendumului, care să permită alipirea acestei regiuni la Rusia, relatează AFP, citat de Realitatea.
„O declaraţie de independenţă a Republicii Autonome Crimeea şi a oraşului Sevastopol” a fost adoptată de 78 din totalul de 81 de deputaţi prezenţi, potrivit unui comunicat al acestui Parlament, considerat ilegal de autorităţile de la Kiev.
Mediafax transmite că Angela Merkel a declarat că Rusia a furat Crimeea Ucrainei. „Se poate vorbi deja de o anexare. Rusia a furat Crimeea Ucrainei”, a declarat Merkel cu ocazia unei reuniuni a CDU/CSU.
În altă ordine de idei, în după – amiaza de mîine, premierul ucrainean, Arseni Iațeniuk va fi primit în ședință publică de Consiliul de Securitate al ONU, au anunţat marţi diplomaţi acreditaţi la Naţiunile Unite, potrivit AFP.
Iaţeniuk se va adresa Consiliului care va fi informat despre situaţia din Ucraina şi Crimeea de secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri politice, Jeffrey Feltman. Reuniunea va începe la ora 15.00 (19.00 GMT) şi va fi prezidată de ministrul luxemburghez de externe, Jean Asselborn, a precizat misiunea Luxemburgului la ONU, transmite jurnalul.ro.
Aceeași sursă conchide că ministrul japonez de Externe, Fumio Kishida i-a solicitat omologului său rus, Serghei Lavrov să deschidă „dialogul direct” cu autorităţile interimare ucrainene pentru a rezolva criza referitoare la Crimeea ‘fără să aducă atingere integrităţii teritoriale şi suveranităţii Ucraine. La rîndul său, Lavrov a explicat poziția Rusiei, menționînd că Moscova „nu vede nicio legitimitate în guvernul interimar ucrainean”.
Amintim că Viktor Ianukovici a declarat în cadrul briifingului susținut că încă se consideră președinte a Ucrainei, iar alegerile care vor avea loc în luna mai sunt ilegale.