Parlamentul European condamnă presiunile Rusiei asupra Republicii Moldova

Imagine postare

european_flag_in_karlskrona_2011_15631700Parlamentul European a adoptat astăzi, cu 437 de voturi pentru şi 49 împotrivă, Rezoluţia privind presiunile exercitate de Rusia asupra ţărilor din Parteneriatul Estic. Despre aceasta a anunţat europarlamentarul român Monica Macovei, pe o rețea de socializare.

Prin respectiva rezoluţie, Parlamentul European a aprobat intrarea în vigoare provizorie a Acordului de Asociere şi de liber schimb a UE cu Republica Moldova imediat după ce acesta va fi semnat. Macovei precizează că Rezoluţia prevede dreptul Republicii Moldova de a cere intrarea în Uniunea Europeană.

De asemenea, eurodeputatul a cerut Comisiei Europene să majoreze finanţarea pentru țara noastră.

Exact aceste amendamente sunt prevăzute şi pentru Georgia, deoarece se planifică semnarea în același timp a acordurilor de asociere cu UE. “Suntem într-un moment de criză politică şi răspunsul trebuie să fie un răspuns de criză, iar singurul mod de a proteja Republica Moldova este de a o aduce în Uniunea Europeană. Rezoluţia de astăzi este un mare pas în această direcţie”, a declarat Macovei.

Tot un amendament iniţiat de Monica Macovei, susţinut de Grupul PPE şi adoptat în plenul PE, afirmă ilegalitatea referendumului din Unitatea Autonomă Găgăuzia.