Partidul lui Hadârcă și Guțu se va numi Partidul Liberal Reformator

Imagine postare

liberalii-reformatori-624x416Grupul liberalilor reformatori au decis cum se va numi partidul lor. Viitoarea formațiune va fi denumită Partidul Liberal Reformator din Moldova. Decizia a fost luată în cadrul primei ședințe cu reprezentare naţională a Consiliului de Constituire al formaţiunii, care a avut loc ieri, la Chişinău.

Potrivit reformatorilor liberali, societatea s-a obișnuit deja cu denumirea. Ei sunt decişi să-i „dea Republicii Moldova şansa realizării tuturor dezideratelor naţionale politice, sociale şi economice, a opţiunilor fixate la 27 august 1991 în Declaraţia de Independenţă”.

De asemenea, Consiliul de Constituire al Partidului Liberal Reformator din Moldova a convenit asupra demarării campaniei de colectare a semnăturilor membrilor viitorului partid şi a susţinătorilor lui în vederea îndeplinirii formelor necesare înregistrării lui la Ministerul Justiţiei.

Amintim că pe 22 iulie, deputatul Ion Hadârcă și ceilalți colegi ai săi au anunțat că formează un nou partid politic. Potrivit liderilor, partidul va fi unul de dreapta și se va baza pe doctrina liberală.