PAS, despre anunţul lui Plahotniuc privind scrutinul pentru Primăria Chişinău: „Reconfirmă alianţa PD-PSRM la alegeri; Şi de această dată, vrea să-l facă câştigător pe candidatul socialiştilor”

Imagine implicită

Oligarhul Vladimir Plahotniuc reconfirmă alianţa PD-PSRM la alegeri, iar conducerea PD, respectând tradiţia de a susţine candidatul socialiştilor, vrea şi de această dată să îl facă câştigător pe Ceban (Ion Ceban) sau pe oricine va fi candidatul PSRM la primărie.

Este reacţia Partidului Acţiune şi Solidaritate la anunţul făcut astăzi de Plahotniuc, precum că PD nu va înainta un candidat la alegerile locale pentru Primăria Chişinău şi că va „susţine” un candidat comun al forţelor de dreapta.

„Declaraţiile lor sunt mincinoase, fapt demonstrat în campania prezidenţială, când au vrut să ponegrească candidatul unic proeuropean prin susţinerea lor toxică, în realitate sprijinindu-l pe Dodon cu toată maşinăria lor administrativă şi mediatică. Candidatul „unic proeuropean” pe care îl va susţine în realitate PD la primărie va fi candidatul socialiştilor”, se spune într-un comunicat al formaţiunii.

„PAS nu negociază cu PD nici pe acest subiect, nici pe altele, poziţie expusă de nenumărate ori şi cu diverse ocazii”, se mai spune în comunicat.

Formaţiunea reaminteşte că decizia de a nu purta negocieri şi de a nu coopera cu PD şi PSRM a fost adoptată la Congresul Partidului Acţiune şi Solidaritate din 10 septembrie 2017.

Sursa:jurnal.md