PD continuă să plătească sute de mii de dolari pentru imagine: Botnari, alias „Borsetka” lui Plahotniuc, a semnat contracte cu două companii americane de lobby
Partidul Democrat, condus de oligarhul Vladimir Plahotniuc, a semnat contracte cu două companii americane de lobby. Este vorba despre Cornerstone Government Affairs şi Podesta Group. Pentru serviciile celor două companii specializate pe relaţiile publice şi comunicare, care vor organiza întâlniri în SUA la un nivel înalt şi vor promova politica PD, democraţii vor plăti 480.000 de dolari, relatează newsmaker.md.
PD a încheiat cele două contracte pe 28 iulie curent, atunci fiind semnat contractul cu Cornerstone Government Affairs, companie care lucrează cu astfel de corporaţii mari precum Johnson & Johnson, Microsoft, Nike, Pfizer. Înainte de semnarea actelor, pe 27 iulie, a fost semnat contractul cu Podesta Group, cu care democraţii au mai lucrat. Ambele documente au fost semnate de secretarul general al PD, Constantin Botnari, cunoscut şi drept mâna dreaptă a oligarhului Vladimir Plahotniuc sau „Borsetka”,
Aceasta nu este prima experienţă de cooperare a PD cu Grupul Podesta, contractul precedent expirând la 21 iunie 2017. Atunci pentru serviciile Grupului Podesta, Partidul Democrat a plătit 600 de mii de dolari.
Noul contract cu Grupul Podesta este încheiat pe un termen de şase luni şi va intra în vigoare pe 22 septembrie 2017. Timp de o jumătate de an, democraţii vor plăti Podesta cu 120.000 de dolari, în două tranşe a câte 60.000 de dolari. Contractul va fi prelungit automat la 22 martie 2018, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel.
De asemenea, democraţii ar trebui să compenseze reprezentanţii grupurilor de interese pentru cheltuielile administrative, să plătească zboruri de clasă, hotelurile de cinci stele, să acopere publicitatea, designul, domeniile şi cheltuielile de găzduire.
Contractul cu Cornerstone Government Affairs este valabil până pe 31 iulie 2018. Pentru un an de cooperare cu oamenii de afaceri americani, PD va plăti 360.000 de dolari, câte 30.000 de dolari pe lună.
Amintim că PD a lucrat şi cu firma de lobby Burson-Marsteller. Printre clienţii companiei se numără guverne ale Rusiei şi României, „Partidul Regiunilor” din Ucraina, care a fost client al companiei respective în perioada în care era condus de Viktor Ianukovici, dar şi dictatorul argentinian Jorge Videla, care a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii.
Sursa:jurnal.md