„Pe 6 septembrie punem capăt guvernării care a săvârşit cele mai mari crime de la 1991 încoace”

Imagine implicită

parlamentul 90Apelul deputaţilor din primul Parlament
Actuala guvernare a săvârşit cele mai mari crime de la 1991 încoace. La protestul de pe 6 septembrie, cetăţenii Republicii Moldova trebuie să pună capăt acestei clase politice care a uzurpat puterea de stat. Este apel apelul deputaţilor din primul Parlament al RM, votanţi ai Declaraţiei de Independenţă.

„Am ajuns la limita disperării. Noi cei care am votat independenţa RM avem responsabilitate pentru acest vot care ne urmăreşte toată viaţa. De aceea încercăm să fim activi în viaţa socială din Republica Moldova. Atunci noi ne-am dorit altceva decât avem la momentul actual. Ne-am dorit să scoatem RM din imperiul răului şi să o direcţionăm spre democraţiile europene. Vedem însă că, 24 de ani, Moldova a ajuns într-o situaţie şi mai tristă, şi mai gravă”, a declarat Valentin Dolganiuc, unul dintre deputaţii care au votat Declaraţia de Independenţă acum 24 de ani.

27 august 2015 (2)Redăm textul integral al apelului:

Pe data de 27 august 1991 am votat independenţa Republicii Moldova. Am făcut acest lucru conştient, cu scopul de a părăsi imperiul răului şi a ne integra în lumea democraţiilor civilizate.

Au trecut 24 de ani, dar visul nostru este departe de a se realiza. Cu atât mai mult, Republica Moldova a devenit un stat captiv, iar instituţiile sunt controlate total de către oligarhi şi tâlhari.

Actual guvernare a uzurpat puterea de stat, astfel că poporul nu mai are nici putere legislativă, nici executivă, nici judecătorească. Nivelul de viaţă a scăzut dramatic. Moneda naţională s-a devalorizat, tarifele au crescut exponenţial ca rezultat al furtului miliardului, precum şi alte altor furturi de milioane din banul public.

Pornind de la responsabilitatea votului nostru pentru independenţa Republicii Moldova, facem apel către toţi cetăţenii ca pe data de 6 septembrie să vină la Marea Adunare Naţională pentru a pune capăt acestei clase politice care a săvârşit cele mai mari crime de la 1991 încoace.

Semnatari:
Şoimaru Vasile
Saulea Aurel
Ţurcan Constantin
Carandiuc Boris
Brânzan Nadejda
Aleco Reniţă
Coşcodan Mihai
Vasile Ieremia
Vasile Agache
Alexandra Arseni
Vasile Para
Ion Noroc
Gheorghe Trestianu
Tudor Lefter
Nicolae Moraru
Ion Negură
Ştefan Măimescu
Ion Mădan
Vasile Zgardan
Valentin Dolganiuc
Vasile Năstase
Lista este deschisă pentru semnare