Percheziţii la companii din domeniul IT, într-un dosar cu prejudiciu de 35 de milioane de euro

Imagine implicită

Jandarmi, politistiPoliţiştii fac, miercuri dimineaţă, 24 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, fiind vizate două reţele specializate în evaziune fiscală în domeniul prestării de servicii de monitorizare prin GPS, în care sunt implicate companii din IT, prejudiciul fiind de circa 35 de milioane de euro.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Române, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din IGPR, cu sprijinul celor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, fac 24 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, pentru destructurarea a două reţele infracţionale specializate în evaziune fiscală în domeniul prestării de servicii de monitorizare prin GPS şi IT, la acţiune participând 80 de poliţişti.

Conform sursei citate, în circuitele infracţionale sunt implicate două mari companii care desfăşoară activităţi în domeniile vizate şi care s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, prin evidenţierea unor operaţiuni comerciale fictive cu alte şase societăţi comerciale din România şi trei firme străine.

În acest mod, în perioada 2008-2012, bugetul statului a fost prejudiciat cu aproximativ 35 de milioane de euro.

Poliţia mai precizează că vor fi puse în aplicare 12 mandate de aducere, persoanele vizate urmând să fie duse la audieri.

Surse din Poliţie spun că sunt vizate societăţile RHS, Compasi, Rom Soft şi Scop Computers.

Dosarul penal este instrumentat de poliţişti sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Sursa:mediafax.ro