Percheziţii la Consiliul Judeţean Suceava şi Primăria Fălticeni, într-un dosar de corupţie
Procurorii DNA fac, joi, percheziţii la Consiliul Judeţean Suceava, Direcţia Drumuri şi Poduri Suceava, Primăria Fălticeni şi SC Drumuri şi Poduri Suceava, într-un dosar privind fapte de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2003-2015.
Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că se fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie comise în perioada 2003-2015.
Anchetatorii fac, în această cauză, 12 percheziţii în municipiul Bucureşti şi judeţele Suceava, Botoşani şi Iaşi, dintre care patru sunt la sediile unor instituţii publice, restul fiind la sediile unor societăţi comerciale.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că percheziţii sunt efectuate la Consiliul Judeţean Suceava, Direcţia Drumuri şi Poduri Suceava, Primăria Fălticeni şi SC Drumuri şi Poduri Suceava.
Procurorii sunt sprijiniţi în această cauză de Serviciul Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.
Sursa:mediafax.ro