Perchezițiile DNA din București și Ilfov au legătură cu fapte de corupție comise în perioada 2007-2015

Imagine implicită

DNA roProcurorii anticorupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2007-2015.

Conform unui comunicat de presă al DNA, transmis AGERPRES, joi sunt efectuate percheziții la nouă adrese din București și județul Ilfov, dintre care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sedii de firme și domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Parchetului de pe lângă Tribunalul București și a Grupului de Lucru pentru Combaterea și Documentarea Infracțiunilor de Evaziune Fiscală și Spălarea Banilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, anunță DNA.

Surse judiciare au precizat pentru AGERPRES că una dintre locuințele vizate de procurori este a primarului sectorului 5, Marian Vanghelie. Aceleași surse au arătat că procurorii au descins la Administrația Domeniului Public sector 5 și la sediul Calex Business Grup.

Dosarul are legătură cu fapte comise din 2007 până în prezent privind lucrări publice acordate ilegal iar prejudiciul s-ar ridica la 2 miliarde de lei. Pentru atribuirea și plata lucrărilor, primarul Marian Vanghelie ar fi perceput un comision de aproximativ 20% sub diverse forme, mai precizează sursele judiciare.

Sursa:agerpres.ro