Persecuţiile mediatice s-au extins şi asupra vicepreşedinţilor Platformei DA; „Holdingul lui Plahotniuc a difuzat un alt fals copios”

Imagine implicită

Membrii Platformei Demnitate şi Adevăr sunt supuşi unui nou atac mediat din partea holdingului oligarhului Vladimir Plahotniuc, afirmă conducerea Platformei. De această dată, la posturile de televiziune care aparţin oligarhului a fost difuzat un reportaj denigrator la adresa Alionei Mandatii.

Astfel, pe post a fost difuzată o ştire în care se spune că vicepreşedinta Platformei DA, Aliona Mandatii, nu ar fi achitat serviciile prestate de Apă-Canal. Această informaţie este însă dezminţită de Mandatii, care a prezentat astăzi dovezi în cadrul unei conferinţe de presă.

„Minciuna în jurul căreia se învârt mercenarii este un inventat furt, consum fraudulos de apă de la întreprinderea Apă-Canal. Acuzaţia mincinoasă pe cât este de gravă, pe atât e şi de penibilă, fiind combătută de contractul de prestări servicii şi de facturile eliberate de întreprinderea Apă-Canal”, a declarat vicepreşedinta Platformei DA.

„Adversarii noştri şi-au extins linşajul şi persecuţiile asupra vicepreşedinţilor Platformei DA, a liderilor organizaţiilor teritoriale şi chiar a membrilor activi şi simpatizanţilor formaţiunii noastre. Interceptarea corespondenţei, inclusiv a celei electronice şi a convorbirilor telefonice, percheziţiile la domiciliu şi controalele inopinate la întreprinderile oamenilor activi civic, insinuarea unor fapte reprobabile atribuite în mod arbitrar acestora, au devenit o practică uzuală pentru organele de forţă, controlate politic şi folosite pentru a teroriza oponenţii politici ai guvernării”, spun reprezentanţii formaţiunii.

Publicăm mai jos declaraţia integrală a Platformei DA:

Platforma Demnitate şi Adevăr nu o singură dată a semnalat linşajul mediatic al liderilor formaţiunii de către holdingul lui Plahotniuc. Andrei Năstase a fost şi rămâne ţinta unei campanii de denigrare fără precedent, de la constituirea Platformei Civice Demnitate şi Adevăr şi până în prezent, în special în perioada scrutinului prezidenţial.

În ultima perioadă, adversarii noştri şi-au extins linşajul şi persecuţiile asupra vicepreşedinţilor Platformei DA, a liderilor organizaţiilor teritoriale şi chiar a membrilor activi şi simpatizanţilor formaţiunii noastre. Interceptarea corespondenţei, inclusiv a celei electronice şi a convorbirilor telefonice, percheziţiile la domiciliu şi controalele inopinate la întreprinderile oamenilor activi civic, insinuarea unor fapte reprobabile atribuite în mod arbitrar acestora, au devenit o practică uzuală pentru organele de forţă, controlate politic şi folosite pentru a teroriza oponenţii politici ai guvernării.

Unul dintre ultimele cazuri de linşaj mediatic este cel al antreprenoarei Aliona Mandati, vicepreşedinte al Platformei Demnitate şi Adevăr, un vehement critic al PD şi personal al lui Plahotniuc şi Lupu. Canalele oligarhice Publika TV, Canal 2, Canal 3 şi Prime TV au tirajat pe parcursul a câtorva zile de zeci de ori un reportaj identic despre aşa-zisele ilegalităţi comise de doamna Aliona Mandati. Minciuna în jurul căreia se învârt mercenarii este un inventat furt, consum fraudulos de apă de la  întreprinderea Apă-Canal. Acuzaţia mincinoasă, pe cât este de gravă pe atât e şi de penibilă, fiind combătută de contractul de prestări servicii şi de facturile eliberate de întreprinderea Apă-Canal, ignorate de autorii linşajului mediatic.

Un alt fals difuzat copios de holdingul mediatic al lui Plahotniuc este aşa-zisa ilegalitate a obţinerii subvenţiilor de stat de către Aliona Mandati, un fals răsturnat deja cu fermitate în cadrul unei conferinţe de presă la acest subiect. Concomitent cu difuzarea acestor falsuri, holdingul mediatic al lui Plahotniuc nu ratează ocazia de a reveni la falsuri mai vechi, răspândite în adresa lui Andrei Năstase, Preşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, acoperind textul mincinos cu imagini furnizate de SIS, MAI, obţinute în cadrul urmăririi liderilor formaţiunii în stradă, la sediu sau acasă.

Platforma Demnitate şi Adevăr condamnă categoric modul ilegal în care instituţiile mediatice controlate de Plahotniuc fac jurnalism (ce contravine tranşant legii presei, Codului Audiovizualului şi codului deontologic), dar şi întreaga campanie de persecutare a membrilor partidului desfăşurată de organele coercitive. Aceste acţiuni reprobabile sunt principala armă a guvernării ilegitime împotriva Platformei Demnitate şi Adevăr, unicul partid din afara sistemului, care reprezintă opoziţia reală antioligarhică, care este constituit eminamente din oameni integri, profesionişti, de succes în domeniile lor de activitate, fără a face parte vreodată din guvernare sau clasa politică discreditată.

Platforma Demnitate şi Adevăr nu va mai tolera nicio acţiune manipulatorii şi mincinoasă de lezare a onoarei membrilor formaţiunii, operată de cei care reprezintă holdingul mediatic al lui Plahotniuc şi va reclama orice tentativă de linşaj mediatic. Totodată, vom informa instituţiile europene, partenerii de dezvoltare despre aceste derapaje antidemocratice şi vom solicita ONG-urilor de specialitate să  ia atitudine faţă de comportamentul inadecvat al holdingului de linşaj mediatic al oligarhului Plahotniuc.

11 iulie 2017